Valentin Silvestru, 90 de ani de la naştere

25

Producător, scenarist, scriitor și publicist, Valentin Silvestru, pe numele său real Marcel Moscovici, s-a născut la 20 octombrie 1924, la Vaslui.

Timp de cinci decenii, Valentin Silvestru a îmbrățișat cele mai diverse genuri și modalități de exprimare, devenind o personalitate marcantă a vieții teatrale din țara noastră, fiind recunoscut ca autoritate în domeniu și de critica internațională.

Absolvent al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1948), avându-i ca profesori pe G. Călinescu și T. Vianu, și-a început activitatea ca reporter la ziarele „Victoria” și „România liberă”.

Redactor la „Rampa”, „Flacăra” (1948-1950), redactor-șef la „Probleme de cinematografie” (1951-1953), șef de secție la revistele „Contemporanul” (până în 1969), „România literară” (până în 1992), a colaborat cu cronici dramatice și comentarii teatrale la diverse publicații de teatru, la „Libertatea” (rubrică permanentă), „Curierul național”, „Rampa”, „Teatrul azi” (colaborator permanent), la radio și televiziune.

Citeste si:  Ministrul Economiei trimite Corpul de Control la Complexul Energetic Hunedoara și la Termocentrala Mintia

A fost director artistic la Studioul cinematografic București (1950-1951) și profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie (1953-1958; după 1990) și la Universitatea „Hyperion” (după 1990) din București. A condus secția de dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, a fost președintele Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, secția română, Fundația „Teatrul XXI”, președintele Asociației Umoriștilor din România.

La numai 19 ani a debutat în ziarul „Ecoul”, cu un medalion consacrat dramaturgului H. Ibsen. Specializat în teatru și cinematografie, a devenit unul dintre cei mai pasionați critici de teatru.

A semnat multe cărți de critică și teorie teatrală, printre care: „Personajul în teatru” (1966), „Spectacole în cerneală” (1972), „Caligrafii pe cortină” (1974), „Clio și Melpomene” (1977), „Elemente de caragialeologie” (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Antologia piesei românești într-un act” (I-IV, 1979-1982), „Ora 19,30” (1983), „Un deceniu teatral” (1984). A colaborat la editarea volumelor „Teatrul românesc contemporan în perioada 1944-1974” (Premiul Academiei Române), „Istoria teatrului de păpuși” (1975).

Citeste si:  Economiile populaţiei şi firmelor au crescut, în august, cu 0,4%, datorită depozitelor constituite de firme

A publicat monografiile „Jules Cazaban” (1979), „Carte despre Toma Caragiu” (în colaborare, 1984), „Birlic, o viață trăită pe scenă” (1991), ultima fiind „Alexandru Giugaru, un geniu al scenei”, precum și cărți dedicate călătoriilor pe care le-a întreprins („Teatrul Național I.L. Caragiale la Paris”, 1956; „Jurnalul de drum al unui critic teatral. 1944-1974”).

Cu proză satirică și umoristică a debutat în revista „Mitică”, condusă de Tudor Mușatescu (1940). Spiritul acid silvestrian se regăsește în nuvelele și schițele: „Trenul regal” (1949), „Într-o noapte înstelată” (1951), „Jurnalul cu file violete” (1955), „Glastra cu sfecle” (1965), „Tufă de Veneția” (1971), „De ce râdeau gepizii…” (1973), „Când plouă, taci și-ascultă…” (1974), „Zâna castraveților” (1976), „Arta îmbrobodirii”, „Un bou pe calea ferată” și „Oasele ca proprietate personală” (1993), „Praf și pulbere”, ultima carte a sa. Ca dramaturg, a scris comedia „Cearta” (1949) și piese pentru copii și păpuși („Întoarcerea zânei minunilor pe pământ”, 1962; „Suferințele Haralambinei”, 1964; „Hercule în căutarea merelor de aur”, 1975).

Citeste si:  România în prima linie la creșterea economică în 2013; în 2014 ritmul va încetini, dar perspectivele sunt pozitive

Unul dintre cei mai importanți animatori ai festivalurilor de teatru din țară, a organizat colocvii și dezbateri, a fost membru în numeroase jurii. A murit la 25 noiembrie 1996, în urma unui accident rutier. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata