
Cinci designeri români la târgul european de modă şi design de la Bruxelles
Designerii români Lana Dumitru, Oláh Gyárfás, Oval, Stereosocks, Dana Tudor și Anca Vintilă vor participa la târgul EUNIC de modă și design la centrul cultural De Markten din Bruxelles, în perioada 24-26 octombrie.
Aflat la cea de-a doua ediție, târgul se desfășoară în cadrul Lunii modei de la Bruxelles, eveniment de impact din industria fashion belgiană. Peste 40 de talentați designeri din Austria, Cehia, Estonia, Lituania, Polonia, România, Spania și Ungaria își vor prezenta cele mai noi creații, informează ICR Bruxelles.
Evenimentul este organizat de EUNIC Bruxelles (rețeaua europeană a institutelor culturale naționale din Bruxelles) în colaborare cu Centrul de Modă și Design din Bruxelles și reprezintă o platformă pentru promovarea creațiilor tinerilor designeri în capitala Europei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)