Prima embolizare prostatică într-un spital public din România, realizată la SCJU Târgu Mureş

25

Compartimentul de Radiologie Intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș a realizat o embolizare prostatică, aceasta fiind prima intervenție de gen realizată într-un spital public din România, a anunțat miercuri, conducerea spitalului.

Potrivit unui comunicat de presă, intervenția a fost realizată de dr. Lucian Mărginean, coordonatorul Compartimentului de Radiologie Intervențională din cadrul SCJU Târgu Mureș, în colaborare cu medicul urolog dr. Daniel Porav, din cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Județean Mureș, unui pacient în vârstă de 58 de ani, din Târgu Mureș, care suferea de adenom de prostată de mai bine de un an.

Documentul precizează că intervenția, care a durat aproximativ o oră, este o metodă minim invazivă și a constat în identificarea și cateterizarea vaselor de sânge arteriale care irigă prostata, folosind catetere și microcatetere, sub control radioscopic, urmată de injectarea de microparticule neresorbabile (de ordinul micronilor), care duc la blocarea acestor vase și, implicit, suprimarea alimentării cu sânge a prostatei bolnave. În acest fel, prostata, care este mărită în volum, în 2-3 săptămâni își reduce semnificativ dimensiunile cu ameliorarea și dispariția simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacientului.

Citeste si:  Fostul şef al Oficiului pentru Protecţia Martorilor Adrian Bărăscu, trimis în judecată de DNA

„Embolizarea prostatică este o metodă terapeutică modernă, o alternativă minim invazivă la intervențiile chirurgicale, ce oferă pacientului un confort fizic, nefiind necesară anestezie generală, dar și psihic, cu spitalizare scurtă, cu recuperare imediată și reintegrarea lui în societate în 24-48 de ore, comparativ cu intervenția chirurgicală care este mai traumatizantă. Deși metoda terapeutică oferă pacientului un confort maxim, aplicarea acesteia de către medicul operator necesită abilități și cunoștințe sporite în tehnicile de radiologie intervențională’, a declarat dr. Lucian Mărginean.

Managerul SCJU Târgu Mureș, dr. Claudiu Puiac, a arătat că în cele șase luni, de când a preluat conducerea spitalului, s-a reușit pornirea Compartimentul de Radiologie Intervențională, iar începând din octombrie, acesta este inclus, ca centru pilot, în programul Ministerului Sănătății privind accidentul vascular cerebral.

Citeste si:  Parcul Castelului Sturdza de la Miclăuşeni, unul dintre cele mai frumoase parcuri dendrologice din ţară

‘Precizez că acest program se alătură celui de Radiologie Intervențională. Îmi propun, de asemenea, să dezvolt acest compartiment în care medicii fac intervenții extraordinare, așa cum a fost și cea de ieri, iar în viitorul apropiat aici să existe o linie de gardă permanentă. Standardele Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș se mențin prin efortul tuturor medicilor și personalului auxiliar implicat în acest proces medical. După cum am declarat de atâtea ori, succesul este al echipei medicale condusă de dr. Lucian Mărginean. Datoria mea, ca manager, este să asigur un mediu propice pentru desfășurarea acestei activități medicale de viitor’, a declarat dr. Claudiu Puiac. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata