Pablo Picasso a spus odată: „Dați-mi un muzeu și îl voi umple (‘Dadme un museo y yo lo llenaré’).” Și a reușit: cea mai importantă colecție la nivel mondial a artistului se află la Muzeul Picasso din Paris, cu 400 de lucrări ale pictorului spaniol fondator al cubismului, scrie Euronews. După ample lucrări de renovare și extindere, Muzeul își va redeschide porțile pentru public sâmbătă, zi care coincide cu cea de-a 133-a aniversare a nașterii pictorului (25 octombrie 1881, Málaga, Spania – 8 aprilie 1973, Mougins, Franța).
- MUZEUL PICASSO DIN PARIS (Musée Picasso Paris) a fost inaugurat în octombrie 1985.
Este amenajat în Hôtel Salé, al cărui nume amintește de originea averii proprietarului său, Pierre Aubert, însărcinat cu perceperea taxei pe sare. Pierre Aubert a cumpărat în 1656 un teren de 3.700 m2 pentru a-și construi un hotel particular. Lucrările s-au încheiat la sfârșitul anului 1659. Primăria Parisului a cumpărat în 1964 acest palat, care a fost clasat Monument Istoric în 1968.
Clădirea a fost restaurată și reamenajată între 1979 și 1985 de arhitectul Roland Simounet, care a primit pentru această lucrare Premiul ‘Équerre d’argent’. În ultimii cinci ani, muzeul a fost închis pentru restaurare. Acum, la deschidere, ‘așteptările sunt enorme’, mărturisește directorul său, Laurent Le Bon. ‘Aveam o idee preconcepută despre Picasso și a apărut un nou Picasso’, spune acesta.
Colecția Muzeului Picasso din Paris numără peste 5.000 de lucrări și zeci de mii de piese din arhive. Prin calitatea, prin amploarea sa și prin diversitatea domeniilor artistice reprezentate, aceasta este singura colecție publică din lume care permite atât o incursiune în întreaga operă — pictură, sculptură, gravură, desen — a lui Picasso, cât și ilustrarea cu exactitate — prin schițe, studii, crochiuri, carnete de desene, stadii succesive de gravuri, fotografii, cărți ilustrate, filme și documente — a procesului creator al artistului, informează muzeul pe site-ul său.
A fost creată datorită donațiilor făcute statului de moștenitorii lui Pablo Picasso în 1979 și de moștenitorii lui Jacqueline Picasso în 1990. A fost completată apoi cu ansambluri excepționale. Colecția particulară a lui Picasso a fost donată statului, conform dorinței artistului, de moștenitorii săi. Ea reunea inițial 50 de lucrări ale unor maeștri din vechime și moderni, care au intrat printr-o donație în 1973. O a doua donație din partea moștenitorilor, în 1978, a completat și îmbogățit acest ansamblu (150 de opere).
Este vorba, printre altele, de pânze realizate de Le Nain, Corot, Vuillard, Cézanne, Gauguin, Matisse, Douanier Rousseau, Renoir, Braque, Modigliani, Miro sau desene de Degas, Chirico ori Giacometti. Arhivele personale ale lui Picasso au fost depuse de moștenitorii săi în 1978 pentru preclasare, apoi au intrat în colecțiile naționale printr-o donație în 1992 (200.000 de piese). De la crearea sa, în 1985, muzeul a promovat o politică de achiziții cu titlu oneros, care a permis intrarea în colecțiile naționale a peste o mie de lucrări.
Aproape 300 de lucrări ale colecției permit o incursiune în pictura lui Picasso și principalele sale perioade, de la ‘Autoportrait’ (Autoportret, 1901) și ‘La Célestine’ (Celestina, 1904) din ‘perioada albastră’ până la săruturile, marile nuduri, matadorii din ultimii ani. Printre altele, studii pentru lucrări ulterioare, colaje și construcții din perioada cubistă, picturi din anii de război.
Colecția muzeului reunește cvasitotalitatea operei sculptate a lui Picasso, printre care ‘Tete de taureau’ (Cap de taur, 1939-1943), ‘La Chevre’ (Capra, 1950), ‘La Guenon et son petit’ (Maimuța și puiul său, 1952).
Muzeul Picasso din Paris posedă un ansamblu excepțional de 50 de piese de mobilier create de Diego Giacometti exclusiv pentru Hôtel Salé. Acest ansamblu unic, care include bănci, scaune și mese din bronz, precum și diferite modele de corpuri de iluminat din bronz, a fost achiziționat cu prilejul deschiderii Muzeului Picasso în 1985.
Pentru a marca redeschiderea Muzeului Picasso din Paris, după cinci ani de lucrări și vii polemici, canalul de televiziune ARTE va difuza, duminică, 26 octombrie, patru documentare despre viața și opera genialului artist, potrivit Le Figaro.
Filmul ‘Picasso, l’inventaire d’une vie’, printre ai cărui autori se numără Olivier Widmaier Picasso, nepotul pictorului, va propune o călătorie în opera lui Picasso așa cum au descoperit-o moștenitorii la moartea acestuia, la 8 aprilie 1973.
Un documentar consacrat reamenajării acestui muzeu, ‘Musée Picasso Paris, une collection revisitée’, de Augustin Viatte, amintește că, în august 2009, Hôtel Salé își închidea porțile pentru a se lansa un important șantier de renovare și de extindere. Filmul prezintă marile etape ale unei adevărate metamorfoze. Referitor la această nouă versiune, Olivier Widmaier Picasso mărturisește că muzeul va reinstala opera într-un spațiu mărit, cu 37 de săli. Muzeul deschis în 1985 insista asupra începutului carierei artistului: perioadele albastră și roz, cubismul. Cel de acum va acorda mai mult spațiu celorlalte perioade și va stabili o legătură cu secolul al XXI-lea.
Documentarul ‘Picasso et les photographes’ și un altul consacrat convingerilor politice ale artistului, intitulat ‘Les engagements de Picasso’, vor completa această serie omagială.