Jianu: Avem 500 de acorduri pentru 2.000 de locuri de muncă destinate tinerilor absolvenţi

Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism (DIMMMAT) a semnat, până în prezent, 500 de acorduri pentru 2.000 de locuri de muncă destinate tinerilor absolvenți, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, Florin Nicolae Jianu, care a participat la o sesiune de informare privind programele naționale cu finanțare nerambursabilă de la bugetul de stat.

„Programul „Locuri de muncă pentru tinerii absolvenți 2014″ a început la sfârșitul lunii august și se derulează până în vara viitoare. Deja avem 500 de acorduri pentru aproximativ 2.000 de locuri de muncă și semnăm în continuare cu firmele. Este un program foarte bine primit”, a spus Florin Jianu.

Ministrul a explicat că sprijinul financiar acordat firmelor va acoperi plata unui salariu net de 900 de lei pentru absolvenții de studii medii, respectiv de 1.300 de lei pentru absolvenții de studii superioare, pe o perioadă de minimum 6 luni și de maximum 12 luni. Programul presupune implementarea a opt proiecte prin care se vor acorda subvenții în valoare de 40 de milioane de euro, pentru crearea a 6.400 noi locuri de muncă destinate tinerilor absolvenți.

Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism și Universitatea Titu Maiorescu din București au organizat, luni, la sediul universității, o sesiune de informare privind programele naționale cu finanțare nerambursabilă de la bugetul de stat, precum și proiectul ‘Locuri de muncă subvenționate pentru tineri’, instrumente de sprijin care se adresează tinerilor, întreprinzătorilor și potențialilor antreprenori. Evenimentul se încadrează în seria de acțiuni derulate de DIMMMAT în scopul sprijinirii antreprenoriatului în România prin intermediul programului România HUB. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.