Popescu (Rompan): Marele avantaj al reducerii TVA la pâine este că lumea mănâncă alimente mai sigure

O pâine uriașă, de 70 de kilograme, a fost coaptă noaptea trecută, în cuptorul din incinta Romexpo, aceasta fiind mai mare cu 10 kilograme decât cea de anul trecut, deoarece are TVA de 9%, a declarat, miercuri, la Indagra, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu, în momentul în care premierul Victor Ponta și ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, au ajuns la standul Rompan.

„Domnule prim-ministru, uitați ce a crescut pâinea aceasta care are TVA de 9%. Are cu 10 kilograme mai mult decât pâinea care are TVA de 24% de anul trecut. În total are 70 de kilograme, iar cea de anul trecut avea aproape 60 de kilograme. Este o pâine cu cartofi, naturală sută la sută. Consider că marele avantaj al reducerii TVA la pâine este că lumea mănâncă mult mai sigur din punct de vedere alimentar, pentru că produsele fiscalizate sunt sigure și pentru că trasabilitatea este foarte bine stabilită”, a spus Popescu.

Potrivit președintelui Rompan, pâinea uriașă de 70 kilograme simbolizează TVA de 9%, iar cea de a doua pâine coaptă, de 60 de kilograme reprezintă TVA de 24%.

„Am folosit 50 kilograme făină, 30 de litri de apă, un kilogram de drojdie, unul de sare și 5 kg de cartofi. Au lucrat patru oameni, iar procesul tehnologic a durat 8 ore, dar a meritat”, a adăugat Popescu.

Premierul Victor Ponta, alături de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin și de ministrul chinez al Agriculturii, Han Changfu, au fost invitați să taie primii din pâinea uriașă și să deguste împreună cu vizitatorii prezenți la Indagra.

Victor Ponta l-a întrebat pe rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (UASMV), Sorin Mihai Cîmpeanu, dacă are în intenție „să păstorească” și liceele agricole, împreună cu Ministerul Agriculturii, pentru că „este păcat că o să avem agricultură și nu o să mai avem agricultori”.

„Împreună cu Ministerul Agriculturii cred că este o ideea bună să avem un parteneriat între universități și liceele agricole. Sunt în jur de 150 de astfel de licee”, a precizat rectorul UASMV.

Prim-ministrul Victor Ponta și ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, au participat miercuri la deschiderea Târgului internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei INDAGRA 2014. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.