Programul educativ „Săptămâna fără calculator”, în vacanţa din noiembrie, la Muzeul Satului

Un program educativ, intitulat „Săptămâna fără calculator”, va fi organizat de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” în perioada 3-9 noiembrie, informează un comunicat al instituției, remis marți.

Proiectul face parte din programul „Vacanță la Muzeul Satului” și este dedicat preșcolarilor și școlarilor care își doresc să învețe din tainele meșteșugurilor populare.

„Săptămâna fără calculator” se desfășoară în săptămâna de vacanță intersemestrială a elevilor claselor I — IV.

„Scopul final este implicarea participanților în activități care să le pună în valoare creativitatea și să le dezvolte manualitatea în forme reconfortante din punct de vedere fizic și psihic, pe principii care ulterior pot folosi în diverse domenii ocupaționale. Oferim în acest fel o alternativă față de concentrarea exclusivă față de calculator (totodată, distragerea atenției acestora din fața calculatorului pentru 2 ore) într-o societate dependentă excesiv de acest mijloc de comunicare. Programul oferă posibilitatea diversificării preocupărilor, exersarea odihnei active în cadrul educației nonformale (îmbunătățirii exercițiului de atenție la școală) și o implicare efectivă în relațiile interumane, prin socializarea în cadrul activităților propuse de muzeu”, se arată în documentul citat.

Potrivit sursei menționate, doritorii se pot înscrie la următoarele ateliere de creație: ouă încondeiate, măști populare românești într-un dialog interesant cu măștile populare de teatru japonez, împletituri textile, podoabe populare, icoane pe sticlă, noduri, dansuri populare, atelierul de „cozonaci și colăcei…să învățăm de mititei” în limita a 15 locuri de atelier.

Orarul desfășurării atelierelor este cuprins între orele 10,00-11,30 și 12,00-13,30, de luni până vineri. Muzeul asigură următoarele materiale și uneltele necesare atelierelor de creație: condeie pentru încondeierea ouălor, sticlă de 0,5 mm pentru icoane, sfoară, lemn, carton și materiale textile.

Prețul pentru participarea la fiecare atelier este 15 lei/persoană (include materiale și uneltele necesare atelierelor de creație).

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” desfășoară programe pentru copii și tineri, oferind alternative de petrecere a timpului liber, organizând ateliere interactive, vizite de descoperire și cunoaștere a patrimoniului etnologic. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.