TOP TEHNOLOGIE: Cele mai importante descoperiri şi inovaţii din domeniu anunţate în octombrie

Inovația tehnologică este un proces continuu, care funcționează ca un motor al societății umane. An de an, sunt prezentate noi și noi descoperiri și inovații tehnologice, unele de pionierat în domenii noi, altele menite să perfecționeze și să eficientizeze activitatea în domenii existente.

Prezentăm o selecție a celor mai importante descoperiri și inovații tehnologice anunțate în cursul lunii octombrie.

Compania americană Lockheed Martin a anunțat că peste 10 ani va dispune de un reactor de fuziune nucleară fezabil. Fuziunea nucleară este sursa principală de energie în stelele active. Proiectul de reactor de fuziune de la Lockheed folosește drept combustibil de fuziune un gaz format din două tipuri de atomi de hidrogen — deuteriu și tritiu. Acest gaz este injectat într-o incintă specială.

Apoi se adaugă energie pentru a desprinde electronii de pe orbitele lor atomice, formând o plasmă ionică. Această plasmă este extrem de fierbinte și are nevoie de un puternic câmp magnetic care să o mențină în interiorul incintei (dacă ar atinge suprafața interioară a incintei ar topi-o). Compania Lockheed susține că a reușit să dezvolte o nouă modalitate de a constrânge plasma în respectiva incintă, folosind ceea ce a primit numele de reactor de fuziune compact (compact fusion reactor — CFR), cu un câmp magnetic interior cu o formă specifică care se autoreglează în funcție de volumul plasmei. După o perioadă, ionii se vor recombina și vor fuziona unii cu alții.

Atunci când ionii de hidrogen fuzionează, ei emit energie care este captată sub formă de căldură și care poate acționa turbinele unor generatoare, producând electricitate. Un dispozitiv CFR poate genera de 10 ori mai multă energie decât dispozitivele experimentale existente folosite pentru fuziune și poate fi de zece ori mai mic decât un astfel de reactor. Experimentele inițiale au demonstrat fezabilitatea construirii unui reactor cu capacitatea de 100 de megawați și dimensiunile de 2 metri/3 metri

O echipă de medici din Australia a utilizat o imprimantă 3D, într-o procedură în premieră mondială, pentru a înlocui călcâiul distrus de cancer al unui pacient cu unul confecționat din titan.

Un bărbat în vârstă de 71 de ani, al cărui picior drept era afectat de cancer, crezuse că singura sa opțiune posibilă este amputarea, însă după o intervenție chirurgicală de succes el își poate folosi din nou picioarele. Echipa condusă de profesorul Peter Choong de la Spitalul St. Vincent din Melbourne a scanat piciorul stâng al pacientului și a creat o imagine 3D, pe care a folosit-o apoi pentru a construi o replică a călcâiului confecționată din titan.

Compania de biotehnologie „Anatomics” împreună cu Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization (CSIRO) au participat la efortul comun de a imprima 3D porțiunea de os care lipsea pentru un nou călcâi complet.

Prototipul unui robot, dezvoltat în cadrul unui proiect de mai bine de 5 ani, la Universitatea Vanderbilt, din Nashville, Tennessee poate opera intervenții chirurgicale pe creier, pentru bolnavii de epilepsie, într-o modalitate foarte puțin invazivă, pacienții având nevoie de o perioadă mult mai mică de timp pentru recuperare.

Regiunea cerebrală implicată în cazul crizelor de epilepsie este hipocampul, localizat în partea inferioară a creierului. Noul robot, conceput de inginerul David Comber și de profesorul Eric Barth, pătrunde de dedesubt în zona vizată a creierului, pornind de la o incizie făcută în obrazul pacientului, profitând de spațiile dintre oasele feței. Această abordare oferă cel mai scurt drum către zona vizată și evită complet necesitatea penetrării oaselor craniului.

Acul folosit este fabricat din nichel titan (nitinol), un aliaj care dispune de memoria formei inițiale și este non-feromagnetic, fiind astfel compatibil cu dispozitivele RMN (în care sunt generate câmpuri magnetice puternice).

Avioanele cu care vom zbura peste 10 ani nu vor mai avea hublouri, acestea fiind înlocuite cu ecrane inteligente OLED amplasate pe interiorul fuselajului, care vor reda imaginile din exterior preluate de un sistem de camere video panoramice.

Acest concept al unui avion fără hublouri, bazat pe o tehnologie împrumutată de la telefoanele mobile și de la televizoarele smart, a fost lansat de Centre for Process Innovation (CPI), o organizație din nord-estul Angliei care colaborează cu alte companii în domeniul inovației și al dezvoltării de noi produse. În afară de spectaculozitatea acestui concept, principala miză este reprezentată de reducerea greutății aeronavelor, care la rândul ei înseamnă un consum mai mic, o poluare mai redusă și bilete mai ieftine pentru călători. Conform calculelor făcute de specialiștii de la CPI, la o scădere cu 1% a greutății aparatului de zbor corespunde o economie de combustibil de 0,75%.

După zeci de ani de căutări și studii în domeniul fizicii cuantice, o echipă de fizicieni de la Universitatea Princeton a anunțat descoperirea unei particule bizare care se comportă deopotrivă ca materie și ca antimaterie. Fizicianul italian Ettore Majorana a fost primul om de știință care a emis, în 1937, ipoteza că ar putea exista o particulă — ce a primit denumirea de fermionul lui Majorana — care să fie propria sa antiparticulă. Proprietățile observate ale fermionului lui Majorana îl transformă într-un excelent candidat pentru obținerea unor biți cuantici pentru sistemele de calcul ultraperformante ale viitorului.

Compania Microsoft va lansa până la sfârșitul anului un ceas inteligent, mai devreme decât iWatch de la Apple (ce va fi lansat anul viitor) și va pătrunde astfel pe o piață dominată până în prezent doar de produsele din seria Android Wear. Ceasul va include numeroși senzori care vor transmite diferite informații, printre care și un monitor de ritm cardiac, un accelerometru, un GPS și un giroscop.

Prin intermediul tehnologiei Bluetooth, ceasul se va putea conecta la dispozitive mobile sau PC-uri care rulează pe platformele Windows, Android sau Apple,dar și la consola de jocuri Xbox Onel. Interfața de utilizare a ceasului ar putea fi similară cu cea bazată pe iconițe, împrumutată de la sistemul de operare Windows. Autonomia bateriei ceasului va depăși două zile de utilizare normală. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.