Egipt: Templu faraonic descoperit din întâmplare sub o casă particulară din Cairo

Un templu faraonic vechi de 3.400 de ani, acoperit de pânza freatică, a fost descoperit cu ocazia unor săpături neautorizate efectuate sub o casă la sud de Cairo, a anunțat miercuri Mamdouh al-Damati, ministru al Antichităților.

‘Poliția antichităților a primit informații conform cărora șapte persoane săpau’ sub casa uneia dintre ele, în regiunea Badrachine (40 km sud de Cairo), a spus ministrul, citat de 7sur7.be. Săpăturile au scos la iveală un templu acoperit de pânza freatică, la 9 m adâncime. De altfel, cei șapte oameni foloseau echipament de scufundare pentru a efectua săpăturile.

Citeste si:  Arheologi egipteni caută o lume dispărută în apele lacului Qaroun

Monumentul datează din perioada faraonului Tutmosis al III-lea (1479-1425 î.e.n.). Printre vestigiile descoperite se numără șapte panouri murale acoperite cu hieroglife, o statuie de granit roz înaltă de 2,5 m, precum și baze de coloane din granit roz. Ministerul Antichităților a anunțat că va continua lucrările de excavație.

Cele șapte persoane au fost eliberate fiindcă zona unde efectuau săpăturile nu este înregistrată ca sit arheologic, a informat ministrul.

La începutul perioadei celei de-a 18-a dinastii, în timpul domniei lui Tutmosis al III-lea, Egiptul a avut epoca sa de aur și cea mai mare întindere (până la teritoriul actual al Siriei), de unde și numele dat acestui faraon, de ‘Napoleon al Egiptului’.

Citeste si:  Putin a promulgat înainte de vizita la Havana legea ce şterge 90% din imensa datorie cubaneză

Săpăturile ilegale și traficul de antichități sunt des întâlnite în Egipt, mai ales în preajma siturilor arheologice, cu subsolurile pline de vestigii faraonice. Fenomenul s-a accentuat după revolta din 2011 care l-a alungat de la putere pe președintele Hosni Moubarak. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata