Fotbal: Derby-ul Steaua – Dinamo a ajuns la episodul 131 în campionat

9

 

Eternul derby al fotbalului românesc, dintre Steaua și Dinamo, programează vineri, 31 octombrie, de la ora 20,30, pe ”Arena Națională”, episodul său cu numărul 131, în campionat, în cadrul etapei a 13-a a Ligii I.

În cele 130 de derby-uri de până acum, Dinamo a obținut un număr de 45 de victorii, față de 39 ale Stelei, în timp ce 46 de partide s-au încheiat nedecis. Golaverajul, însă, este favorabil steliștilor, cu 177-173.

Din cele 65 de partide în care Steaua a fost gazdă, ”roș-albaștrii” au câștigat 23, alte 23 s-au încheiat la egalitate, iar Dinamo a obținut victoria în 19 partide.

Citeste si:  Fotbal: Steaua - Rosenborg Trondheim, în play-off-ul Europa League

Primul meci dintre cele două formații s-a jucat pe 21 noiembrie 1948, când Dinamo învingea pe CSCA în deplasare cu scorul de 1-0. Steaua (CCA) a câștigat abia în al cincilea meci cu Dinamo, pe 6 mai 1951, cu 2-1, pe teren propriu.

Steaua este neînvinsă în ultimele șapte meciuri directe cu Dinamo: 3-1 (deplasare) și 3-1 (acasă) în sezonul 2011-2012, 3-1 (acasă) și 2-0 (deplasare) în stagiunea 2012-2013, 2-1 (deplasare) și 1-1 (acasă) în sezonul 2013-2014, la care se adaugă victoria din finala Cupei României 2011 (2-1, la Brașov). În ediția 2010-2011, Dinamo a câștigat ambele meciuri, 2-1 (acasă) și 1-0 (deplasare). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata