Ponta: Până la finele săptămânii vor fi efectuate toate plăţile directe către agricultori

Ministerul Agriculturii, prin APIA, va realiza până la sfârșitul acestei săptămâni toate plățile directe către agricultori, deja fiind achitate avansuri în valoare de 510 milioane de euro, a declarat premierul Victor Ponta miercuri, în ședința de guvern.

„Am deschis, împreună cu miniștrii Agriculturii din România, din China, din alte țări, INDAGRA și vreau să spun încă o dată că 2013-2014 sunt într-adevăr anii cei mai buni pentru agricultură, cu subvenții mărite, cu producții mai mari și cu faptul că suntem exportator net și acesta este un lucru extrem de important pentru dezvoltarea noastră în continuare.

Cel mai important lucru pe care vreau să-l spun (…), înțeleg că până astăzi s-au plătit deja avansurile la plăți directe, în jur de 510 milioane de euro și până la sfârșitul săptămânii se plătește tot ceea ce am promis ca plăți directe, urmând ca în ianuarie să recuperăm banii de la Comisia Europeană”, a afirmat Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la deschiderea Târgului internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei, că o Românie independentă din punctul de vedere agricol și energetic poate sprijini dezvoltarea tuturor țărilor din regiune. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close