Borcea şi Victor Becali au votat la Penitenciarul Poarta Albă; George Becali nu are acest drept

Fostul patron al clubului Dinamo Cristian Borcea și fostul impresar Victor Becali, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, au votat duminică dimineață la urnele mobile instalate în penitenciar, în timp ce George Becali nu poate vota pentru că are interzis acest drept, prin sentința de condamnare.

Reprezentanți ai Penitenciarului Poarta Albă au declarat  procesul electoral a început la ora 9,00 și este în curs de derulare, fără a se înregistra incidente până în prezent.

În penitenciar sunt cinci urne mobile, dintre care trei la Poarta Albă și două în cadrul secției exterioare a penitenciarului, de la Valu lui Traian.

La Penitenciarul Poarta Albă sunt încarcerate aproximativ 1.500 de persoane, 1.061 având drept de vot. Dintre acestea, 11 au refuzat să participe la scrutinul electoral. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.