Comisia Europeană a înrăutăţit prognoza de creştere a zonei euro în 2014 şi 2015

Comisia Europeană a înrăutățit prognoza de creștere a zonei euro, estimând un avans de 1,1% anul viitor, față de 1,7% prognozat în urmă cu șase luni, transmite ‘Financial Times’.

În acest an, zona euro ar urma să înregistreze o expansiune de 0,8%, după ce în mai Comisia Europeană previziona o creștere de 1,2% în 2014.

Revizuirea în scădere vine în urma prognozelor mai slabe privind evoluțiile celor mai mari economii din zona euro, Germania și Franța. Astfel, PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze anul viitor o expansiune de 1,1%, față de 2% prognozat anterior, în timp ce avansul Franței va încetini la 0,7%, de la 1,5% prognozat în urmă cu șase luni.

‘Tensiunile geopolitice și temerile privind evoluția economiilor principalilor parteneri comerciali ar putea duce la o atitudine de expectativă în rândul firmelor. Totuși, redresarea cererii pe plan intern și extern, reducerea incertitudinilor geopolitici și condițiile favorabile de finanțare ar trebui să ducă la majorarea investițiilor corporațiilor în 2015’, se arată în raportul Comisiei Europene dedicat Germaniei.

‘Nu există un răspuns simplu, unic la dificultățile cu care se confruntă economia europeană. Trebuie să ne asumăm toate responsabilitățile, în Bruxelles, în capitalele naționale și în regiunile noastre, pentru a genera o creștere mai ridicată care să stimuleze angajările’, a afirmat Pierre Moscovici, noul comisar european pentru Afaceri economice și financiare, impozitare și uniune vamală, la prezentarea noilor estimări ale Comisiei Europene.

Citeste si:  Economia Greciei va relua creşterea în 2012

Situația dificilă din zona euro contrastează cu cea din SUA, care în trimestrul trei din 2014 a înregistrat cel mai rapid ritm de creștere din ultimul deceniu, și cu cea din Marea Britanie, al cărei PIB înregistrează unul dintre cele mai rapide ritmuri de creștere din rândul G7. Comisia Europeană a îmbunătățit estimarea pentru Marea Britanie (care nu este membră a zonei euro), de la 2,5% la 2,7% pentru anul viitor.

Riscurile la adresa perspectivelor privind inflația rămân echilibrate, conform noilor estimări ale Comisiei Europene. Prețurile de consum în zona euro ar urma să înregistreze o creștere de doar 0,5% anul acesta și de 0,8% anul viitor, după ce în mai se estima un avans de 0,8% în 2014 și de 1,2% în 2015. Inflația anuală în zona euro rămâne mult sub obiectivul de 2% fixat de Banca Centrală Europeană (BCE). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata