Mihai Mălaimare: Teatrul rămâne singura artă vie, capabilă să răspundă mereu aceluiaşi deziderat – emoţia

Teatrul rămâne singura artă vie, capabilă să răspundă mereu aceluiaşi deziderat – emoţia, declară, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul Teatrului Masca, actorul Mihai Mălaimare.

Acesta vorbeşte, în interviu, despre cea de-a zecea ediţie a festivalului ”Măşti europene la Masca”, eveniment ce se va desfăşura în perioada 6-9 noiembrie, o ediţie aniversară, într-o stagiune în care Teatrul Masca marchează şi 25 de ani de la înfiinţare.

” ‘Măştile europene la Masca’ de fapt asta înseamnă — e un certificat al existenţei Teatrului Masca într-o mare familie europeană de teatru alternativ. (…) Teatrul Masca este o insulă, una dintre puţinele insule pe care le mai are teatrul românesc, în care se face teatru în adevăratul sens al cuvântului”, spune Mihai Mălaimare.

Actorul vorbeşte, de asemenea, şi despre primii paşi făcuţi în anii ’90 cu Teatrul Masca, despre spectacolele care vor fi prezentate în această stagiune aniversară, dar şi despre ceea ce înseamnă teatrul pe care-l conduce pentru Bucureşti.

AGERPRES: 2014 este un an aniversar pentru Teatrul Masca, aveţi ediţia a 10-a a festivalului ”Măşti europene la Masca”, aniversarea de 25 de ani a Teatrului Masca. Cum s-a născut proiectul ”Măşti europene la Masca”?

Mihai Mălaimare: Aproape firesc, era normal ca un teatru tânăr să pună pe primul plan problema identificării sale atât în peisajul teatral românesc, cât şi în lumea teatrală europeană. ‘Măştile europene la Masca’ de fapt asta înseamnă — e un certificat al existenţei Teatrului Masca într-o mare familie europeană de teatru alternativ. Festivalul în sine este unul special, pentru că din pornire nu ne-am dorit decât invitarea unei singure companii în fiecare an şi a unei singure ţări, în aşa fel încât publicul român să poată veni în contact direct cu un singur tip de discurs alternativ european şi să poată să facă imediat comparaţia cu ceea ce produce Teatrul Masca.

Au fost personalităţi mari invitate la acest festival. Am început cu Jozef Szajna (regizor polonez premiat cu Leul de aur pentru spectacolul „Descătuşare” — n.r.), am continuat apoi cu Milan Sladek (actor, scenarist, regizor, profesor, scenograf din Slovacia — n.r.), a fost una dintre generaţiile puternice ale lui Lecoq (Jacques Lecoq — n.r.), au fost vreo cinci dintre foştii elevi ai lui Lecoq care au venit într-un an împreună cu Fay Lecoq (soţia marelui actor — n.r.), şi mulţi alţii.

Citeste si:  Procurorii DNA cer arestarea în lipsă a lui Bogdan Adamescu

Anul acesta vor fi Italia şi Michele Modesto Casarin cu trupa Pantakin da Venezia. E un week-end bogat în commedia dell’arte, pentru că această ediţie este dedicată commediei dell’arte. Pe lângă Michele, care va ţine şi un workshop legat de actor şi masca de commedia dell’arte, de modernitatea commediei dell’arte, va mai veni Stefano Perocco, unul dintre cei mai interesanţi sculptori şi realizatori de măşti din Italia, care va avea două workshopuri de creare de mască, vineri şi duminică, la care sunt aşteptaţi, sigur, cei care s-au înscris deja, dar şi oamenii care vor să asiste la modul în care se naşte o mască.

Eu cred că va fi extrem de interesant, mai cu seamă că Stefano aduce cu el o expoziţie uriaşă, sunt vreo 50 de măşti din colecţia lui personală, de măşti din commedia dell’arte şi măşti din alte tipuri de teatru — mă refer la teatrul balinez, la teatrul din Beijing, la teatrul japonez. Va fi o expoziţie extrem, extrem de interesantă şi cele trei zile dedicate commediei dell’arte vor prezenta acest fabulos fenomen desfăşurat pe durata a două secole şi ceva, secolul XVII-XVIII şi chiar uşor intrat în secolul XIX, care este, ca să spun aşa, momentul de vârf al istoriei universale a teatrului — commedia dell’arte.

AGERPRES: Teatrul Masca propune commedia dell’arte, propune teatrul non-verbal, statui vivante. Cum aţi format această trupă pentru că nu exista în România ceva care să vă dea un exemplu, care să vă ajute?

Mihai Mălaimare: În timp. În timp şi cu eforturi care nu sunt nici puţine, şi nici mărunte. O trupă se creează greu, se pierde repede, nu trăim vremuri care să fie benefice trupelor fixe, ba aş zice din contră. Teatrul Masca este o insulă, una dintre puţinele insule pe care le mai are teatrul românesc, în care se face teatru în adevăratul sens al cuvântului, şi când spun asta nu mă refer numai la crearea de spectacole, ci şi la şcoală de teatru, şcoală practică, cursuri practice, dar şi scriem, scriem cărţi, pentru că trebuie să rămână ceva după efortul ăsta. Noi am deschis nenumărate drumuri, nu e vorba doar de câte aţi spus dumneavoastră, dar sigur, nu puteam să ne specializăm în fiecare dintre ele.

Citeste si:  Ion Caramitru, distins cu decoraţia regală "Nihil Sine Deo"

Au fost epoci, perioade teribile, ale marionetelor uriaşe, de exemplu, cu care am avut un succes imens în străinătate şi în ţară, acum suntem calaţi mai degrabă pe ideea teatrului stradal şi a momentului lui de vârf, care este statuia vivantă — de aceea avem un festival de statui vivante, şi el la a cincea ediţie anul viitor—, pe acest festival de ”Măşti europene la Masca” şi, desigur, pe această dihotomie din interiorul discursului nostru — in/out, adică un discurs teatral non-verbal de sală şi un discurs teatral non-verbal de stradă. În plus creăm şi spectacole pe teme mari de teatralitate, cum ar fi Shakespeare sau teatrul antic sau commedia dell’arte.

AGERPRES: Acum vorbim despre Teatrul Masca, despre o clădire nouă şi frumoasă, cu cele mai moderne dotări. În ’90 vorbeam despre o trupă mică de actori nevoiţi să joace în stradă. V-aţi gândit atunci că Teatrul  Masca va avea un asemenea parcurs?

Mihai Mălaimare: Nu, nu m-am gândit, şi dacă m-aş fi gândit mai bine, n-ar fi avut. Suntem în faza îmburghezirii şi nu e bine. Teatrul nu trebuie să însemne asta, pentru că asta înseamnă sfârşitul oricărui tip de încercare de modelare a unui nou discurs teatral. Nu sunt neapărat partizanul teatrului sărac, adică al teatrului făcut în mizerie, în frig, în condiţii insalubre, dar trebuie să recunosc că o trupă, care stă într-un sediu atât de splendid, într-un sediu atât de frumos, într-un sediu atât de ofertant, riscă îmburghezirea, ceea ce este mortal pentru teatru.

Citeste si:  ELSTEC SRL - notificare privind trecerea la faliment

AGERPRES: Vă gândiţi să mai adăugaţi ceva la acest sediu, să mai adăugaţi un alt spaţiu, să mai cuceriţi şi un alt cartier al Bucureştiului?

Mihai Mălaimare: Face parte din proiectele care mor şi renasc în mintea mea, an de an. Ideea că nu găsesc uşi deschise pentru realizarea proiectului „Centura culturală a Bucureştilor” mă crispează, pentru că Bucureştiul se confruntă cu un atac violent al elementelor subculturale. Bucureştiul este un oraş din ce în ce mai violent, un oraş din ce în ce mai vulgar, un oraş cu un apetit cultural în scădere. Ar fi nevoie de un efort concentrat, dar asta este, facem ce putem. Sala din Bucureştii Noi zace nefolosită şi, mai devreme sau mai târziu, se va prăbuşi.

Acolo ar fi trebuit să existe un centru cultural uriaş, acolo ar fi trebuit să fie o sală de teatru care să poată să primească toate trupele din ţară în trecere prin Bucureşti. Dar, vedeţi dumneavoastră, noi vorbim despre nişte bandiţi care şi-au permis să fure de la acest popor, şpăgi de milioane de euro şi, pe cale de consecinţă, practic s-a tăiat orice tentativă de a mai vorbi despre cultură, despre civilizaţie, despre ceea ce înseamnă cu adevărat profunzimile sănătoase ale acestui popor. Când tu tolerezi în sânul tău astfel de indivizi, trebuie să te aşteptaţi că plăteşti un preţ, iar preţul este de fapt acesta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata