Ministrul Finanţelor: Sunt bani pentru creşterea pensiei minime de la 350 lei la 400 lei

Impactul bugetar al majorării pensiei minime de la 350 lei la 400 lei este de 171 milioane lei, iar la nivelul Ministerului Muncii și Ministerului Finanțelor Publice /MFP/ există discuții în acest sens, a declarat joi ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, la Radio România Actualități.

‘În momentul de față există discuții la nivelul Ministerului Muncii și la nivelul Ministerului Finanțelor ca pensia minimă să crească la 400 de lei (…) Nu am promovat încă un act normativ, de aceea vă spun că există discuții. Dar bani ar fi pentru așa ceva. Noi am calculat impactul când am avut acele discuții cu Ministerul Muncii și impactul ar fi de 171 de milioane de lei’, a afirmat Petrescu.

Întrebată care este probabilitatea ca această majorare să aibă loc din 2015, oficialul MFP a spus că ministrul Muncii, Rovana Plumb, este mai în măsură să răspundă la această întrebare, însă ministrul Finanțelor nu vede, principial, o problemă cu creșterea pensiilor minime.

‘La noi pensiile sunt extrem de mici comparativ cu restul Europei. Riscul de sărăcie și excluziune socială este mult ridicat peste același indice din restul Europei. Din câte știu eu, persoanele de peste 65 de ani din România au un astfel de risc de peste 35%, în restul Europei este mult mai mic. Deci pentru astfel de persoane nu văd o problemă în a ridica pensia minimă’, a mai spus oficialul MFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata