Romsilva: 21 de milioane de lei pentru împăduririle din toamnă; lucrări de regenerare în zona de câmpie şi în Delta Dunării

Regia Națională a Pădurilor (RNP) – Romsilva va aloca în această toamnă circa 21 de milioane de lei pentru împădurirea unei suprafețe de aproape 4.300 de hectare, iar cele mai importante lucrări vor fi efectuate în zona de câmpie și în Delta Dunării, respectiv în județele Tulcea, Dolj și Ialomița, potrivit datelor furnizate de Romsilva.

În campania de primăvară, Romsilva a regenerat pădurile din fondul forestier proprietate publică a statului pe o suprafață de 11.484 ha, iar pentru finalizarea programului anual de 16.050 ha se vor parcurge în această toamnă lucrări de regenerare a pădurilor pe o suprafață de 4.252 ha, din care 2.433 ha prin regenerări naturale și 1.819 hectare prin împăduriri.

„Dacă în campania de primăvară lucrările de regenerare a pădurilor s-au realizat cu precădere în zonele de deal și de munte, în campania de toamnă se vor realiza lucrări, mai ales în zona de câmpie, în silvostepă, în lunca și Delta Dunării. Cele mai mari suprafețe pe care Romsilva va regenera pădurea în această toamnă se regăsesc în fondul forestier administrat de direcțiile silvice Tulcea — 629 ha, Dolj — 543 ha, Ialomița — 320 ha, Brăila — 289 ha, Călărași — 281 ha, Constanța — 277 ha. De asemenea, pentru consolidarea plantațiilor executate în anii anteriori se vor mai executa lucrări de completări pe o suprafață de 169 ha și de refacere a culturilor calamitate pe o suprafață de 459 ha”, se menționează în comunicat.

Citeste si:  România acuzată de un ministru ucrainean că discriminează navele care trec prin canalul Bâstroe

Romsilva precizează că va utiliza peste 6,5 milioane de puieți forestieri în campania din această toamnă din speciile stejar pedunculat — 750.000, stejar brumăriu — 470.000, plopi negri hibrizi — 750.000, plop alb — 480.000, frasin — 300.000, salcâm — un milion, salcie — 450.000 etc.

Valoarea lucrărilor de împăduriri ce se vor executa în această toamnă va fi de circa 21 milioane lei și va fi suportată din fondul de conservare și regenerare a pădurilor constituit de către regie.

„Pentru declanșarea lucrărilor de plantare, am așteptat producerea primelor brume consistente, pentru ca puieții forestieri să-și întrerupă starea de vegetație și să poată fi scoși din pepinierele silvice, iar primele lucrări de împăduriri din această campanie de toamnă vor începe în 11 noiembrie, când Romsilva va instala Perdeaua de protecție a Autostrăzii Soarelui, în apropiere de Fetești, pe suprafața de 23,69 ha, pe o lungime de circa 11 km. Aici se vor planta 118.450 puieți din speciile frasin, ulm de Turkestan, pin negru, sălcioară, păducel, măceș”, au precizat reprezentanții Romsilva.

Citeste si:  Mircea Eliade: "Luntrea statului nostru este condusă de nişte piloţi orbi”

RNP-Romsilva funcționează din 2010 sub autoritatea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și administrează 3.245.494 hectare de pădure aflată în proprietatea statului cu circa 17.500 de angajați, asigurând servicii silvice pentru o suprafață de 1.123.378 hectare fond forestier proprietate publică a unităților administrativ teritoriale sau privată a proprietarilor privați.

Din totalul suprafeței administrate, 586.214 hectare se găsesc în arii protejate și cuprind inclusiv ultimele păduri virgine din Europa.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close