ANM: Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, în următoarele două săptămâni

Vremea prognozată în următoarele două săptămâni se anunță mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă a anului, cu temperaturi pe timpul zilei ce vor atinge chiar și 18-19 grade Celsius în unele regiuni, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai mare după 13 noiembrie, în special, în zonele depresionare, relevă estimările Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabile pentru intervalul 10 – 23 noiembrie 2014.

În prima parte a intervalului, în Banat, vremea se va menține caldă, chiar dacă valorile temperaturilor maxime vor scădea ușor și treptat, de la 17 — 18 grade, spre 13 — 15 grade Celsius. În cea de-a doua săptămână, temperatura va continua să scadă ușor, până la maxime pe regiune de 11 — 13 grade, valori ce se mențin totuși peste cele climatologic specifice în a doua jumătate a lunii noiembrie. Minimele nocturne vor avea aceeași evoluție, astfel că în prima săptămână acestea vor fi mult mai ridicate decât cele obișnuite, cu o medie de 7 — 9 grade, apoi vor scădea ușor, urmând a se situa într-un ecart mediu de 4 — 7 grade. Ploi slabe, cu caracter local vor fi în zilele de 13 și 14 noiembrie, iar pentru perioada 17-19 noiembrie va crește probabilitatea pentru ploi pe spații mai extinse.

În Crișana, în prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai ridicate decât cele înregistrate în mod obișnuit în această perioadă din an, cu maxime în medie de 15-19 grade și minime de la 5 până la 8 grade. Apoi, deși vor marca o scădere treptată, temperaturile se vor menține în general peste mediile climatologice specifice în a doua parte a lunii noiembrie, cu valori diurne de 10 — 14 grade și minime nocturne de 4 — 7 grade Celsius, medie regională. Probabilitatea de ploaie va crește în a doua parte a intervalului de referință, în special în perioada 17-19 noiembrie.

Citeste si:  Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru 17 judeţe

În Transilvania, în primele zile ale intervalului de prognoză, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă a anului, cu maxime, în medie, de 12 — 15 grade Celsius. Estimările indică o tendință de scădere a temperaturii aerului până la maxime pe regiune de 8 — 11 grade, valori ce se mențin totuși ușor peste cele climatologic specifice în a doua jumătatea a lunii noiembrie. Regimul minimelor nocturne va avea aceeași evoluție, în scădere de la un ecart de 2 — 5 grade în prima săptămână la o medie regională de 1 — 3 grade Celsius, cu valori mai mici în primele nopți și, din nou spre sfârșitul intervalului de referință, în zonele depresionare. În partea a doua a intervalului de prognoză va crește probabilitatea pentru ploi locale.

În Maramureș, pe parcursul primei săptămâni de prognoză vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă a anului, chiar dacă valorile termice vor scădea treptat, de la maxime, în medie, de 17-18 grade la început spre 13 — 14 grade Celsius. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică o tendință de continuare a scăderii ușoare de temperatură, până la maxime mediate pe regiune de 9 — 12 grade, valori ce se mențin totuși peste cele climatologic specifice în a doua jumătate a lunii noiembrie. Regimul minimelor nocturne va avea aceeași evoluție, astfel că în prima săptămână acestea vor fi mult mai ridicate decât cele obișnuite, cu o medie de 4 — 6 grade, apoi vor scădea ușor, urmând a se situa într-un ecart mediu de la 2 la 4 grade Celsius. Probabilitatea de ploaie va crește în a doua parte a intervalului de referință, în special în perioada 17-19 noiembrie.

Citeste si:  Ploi, grindină și vijelii în toată țara începând de miercuri seară

În zona Moldovei, primele zile vor fi caracterizate de o vreme în general caldă, cu precădere în zonele mai înalte de relief. Valorile mediate pe regiune ale temperaturilor maxime vor fi de 10 — 14 grade, iar cele ale temperaturilor minime vor fi de 3 — 6 grade Celsius. Începând cu 15 noiembrie, valorile termice vor scădea, devenind apropiate de mediile climatologice specifice în a doua jumătate a lunii, cu maxime de 6 — 9 grade și minime de 1 — 4 grade Celsius, în medie. Vor fi posibile ploi slabe sau burnițe, cu caracter local, îndeosebi în cea de a doua săptămână de prognoză.

În prima săptămână de prognoză, în Dobrogea, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă a anului, cu maxime, în medie, de 12 — 14 grade. Apoi temperatura va fi în scădere, până la maxime pe regiune de 9 — 11 grade, valori apropiate de cele climatologic specifice în a doua jumătatea a lunii noiembrie. Regimul minimelor nocturne va avea aceeași evoluție, în scădere de la un ecart de 7 — 9 grade în prima săptămână, spre o medie regională de 4 — 7 grade, în cea de-a doua. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare în data de 14 noiembrie și în perioada 17-19 noiembrie.

În Muntenia, în prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi caldă, cu precădere în zonele mai înalte de relief, cu valori mediate pe regiune ale temperaturilor maxime de 11 — 15 grade Celsius. Apoi se estimează o scădere de temperatură, valorile diurne, în ecart mediu de 9 — 11 grade, devenind apropiate de mediile climatologice specifice în a doua parte a lunii noiembrie. Regimul minimelor nocturne se va situa mult peste cel normal în prima săptămână, când în medie pe regiune vor fi 5 — 8 grade, apoi va fi în scădere, spre un ecart de 2 — 5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată între 13 și 15 noiembrie, apoi vor mai fi posibile ploi slabe.

Citeste si:  Chiriţoiu: CE ar putea aviza până la mijlocul lunii septembrie schema de sprijin pentru marii consumatori de energie

În Oltenia, în prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea va fi caldă, cu precădere în zonele mai înalte de relief, cu valori mediate pe regiune ale temperaturilor maxime de 11-15 grade. Apoi se estimează o scădere de temperatură, valorile diurne, în ecart mediu de 9 — 11 grade, devenind apropiate de mediile climatologice specifice în a doua parte a lunii noiembrie. Regimul minimelor nocturne se va situa mult peste cel normal în prima săptămână, când în
medie pe regiune vor fi 5 — 8 grade, apoi va fi în scădere, spre un ecart de 2 — 5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată între 13 și 15 noiembrie, apoi vor mai fi posibile ploi slabe.

La munte, regimul termic diurn se va situa în mare parte a intervalului de prognoză peste cel climatologic normal, în special în primele zile, când vor fi în medie 9 — 12 grade Celsius. Tendința este, însă, de scădere ușoară, mai ales în a doua săptămână, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 4 — 7 grade. Minimele nocturne vor fi preponderent pozitive în prima săptămână, apoi vor scădea la o medie ușor sub limita de îngheț. Vor fi posibile ploi locale în jurul datei de 14 noiembrie, iar probabilitatea pentru precipitații va crește în perioada 17-20 noiembrie.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menționează ANM. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata