Judeţul Mehedinţi: Scurt istoric

Cele mai vechi urme de locuire (unelte din silex, răzuitoare, dăltițe, obiecte din os) scoase la iveală de săpăturile arheologice efectuate în ostroavele Banului, Șimian, Corbului, Ostrovu Mare, sau cele găsite în Peștera lui Climente, atestă existența vieții pe aceste meleaguri de la sfârșitul Paleoliticului și începutul Neoliticului.

Consolidarea stăpânirii romane în Peninsula balcanică la sfârșitul secolului I î.Hr., a făcut ca Imperiul roman să se fixeze definitv pe malul drept al Dunării. Această apropiere a romanilor de triburile geto-dace de la nordul Dunării a contribuit la dezvoltarea relațiilor de schimb dintre aceștia. După ce împăratul Tiberiu a transformat Moesia în provincie romană, în anul 15 d.Hr., a început construirea drumului militar din Cazanele Dunării.

Expedițiile legiunilor romane pe teritoriul Daciei, care pătrundeau prin teritoriul mehedințean de azi, au culminat cu cele două războaie (101-102 și 105-106 d.Hr.), punând stăpânire pe aceste meleaguri o perioadă de 165 de ani. După încheierea primul război dintre daci și romani (101-102), aceștia din urmă au concentrat trupe și materiale și au început construirea unui gigantic pod peste Dunăre la Drobeta.

Punctul Pontes-Drobeta a fost ales ținânu-se seama de necesitățile strategice, economice și tehnice ale Imperiului și ale noii provincii Dacia. Construcția terminată în 105 d.Hr., avea 1.135 m lungime, 14,55 lățime și 20 de piloni în apa Dunării, fiind una dintre mai îndrăznețe lucrări de inginerie romană ale renumitului arhitect Apolodor din Damasc.

Citeste si:  Cristian Pârvan: Din 734.000 de firme, 180.000 au cifră de afaceri zero

În timpul stăpânirii romane, datorită prezenței unor importante drumuri care traversau teritoriul actual al județului Mehedinți, s-au dezvoltat mai multe așezări, printre care Drobeta (azi Drobeta-Turnu Severin), Dierna (Orșova), Ad Mutrium (azi Butoiești) ș.a.

În jurul anului 324, împăratul Constantin cel Mare reactivează politica de cucerire și consolidare a stăpânirii romane la nord de Dunăre. În cadrul acestor acțiuni a fost construit marele val de pământ, cunoscut sub numele de ”Brazda lui Novac”, care pornea de la gura râului Topolnița, traversa Oltenia și Muntenia prin zona subcarpatică până la Mizil.

Chiar dacă în secolele IV-VII populația autohtonă daco-romană a avut de înfruntat atacuri ale popoarelor migratoare, stabilitatea sa în perioada secolelor VIII-XI, a fost demonstrată de descoperirile arheologice de la Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Ostrovu Banului, Ostrovu Mare ș.a. (așezări de tip rural cu bordeie, ceramică, unelte de fier, podoabe din bronz etc.).

Izvoarele documentare ale Evului Mediu, între care Gesta Hungarorum, cronica notarului Anonymus al regelui Bella al IV-lea, cât și lucrarea cu caracter hageografic ”Legenta Santi Gerhardi Episcopii” îi menționau pe românii din Banat sub numele de vlahi, fiind organizați politic, având așezări, conducători (voievozii Gelu, Glad și Menumorut) și cetăți întărite, precum Orșova (Castrum Urscia).

Citeste si:  Ruinele Podului lui Apollodor din Damasc (Mehedinţi), între mit şi realitate

Andrei al II-lea, rege al Ungariei (1205-1235), a luptat sub zidurile Vidinului, cucerind vechiul pământ românesc al Țării Severinului, organizându-l ca ”Banat”. Cel dintâi ban de Severin amintit este Luca (1233). Slăbirea influenței bulgare, dar și a celei maghiare, a constituit un prilej potrivit pentru întărirea organizațiilor românești dintre Carpați și Dunăre, al cărei rezultat a fost recunoașterea lui Basarab I ca mare voievod al Țării Românești. Vlaicu Vodă (1364-1376) a fost ban al Severinului în 1366, fiind ctitor al Mănăstirii Vodița.

Mircea cel Bătrân a reintrat în posesia Severinului în 1389, intitulându-se și al ”Banatului de Severin domn”. A întemeiat o dregătorie special cu caracter militar ”Bănia Severinului”. Aici s-a întâlnit Mircea cu Sigismund regele Ungariei, în 1406, pentru a pune bazele unei alianțe și a hotărî măsurile ce trebuiau luate împotriva pericolului turcesc. După 1432, misiunea apărării Dunării este încredințată lui Iancu de Hunedoara, care este și Ban al Severinului.

După căderea Constantinopolului, în 1453, atacurile turcești asupra cetăților dunărene necucerite (Belgrad, Severin) se întețesc. În 1521, Soliman Magnificul cucerește Belgrad, iar în 1524, Severin.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner