Miracolul de la Jebucu (Sălaj): femeia-preot care a salvat un sat de la dispariţie

Și-a scos, la propriu, enoriașii din noroi, alegând să se stabilească, acum mai bine de două decenii, într-un mic sat din Sălaj unde niciun bărbat preot n-a vrut să slujească, din cauza sărăciei lucii și condițiilor grele de viață.

Cu sprijinul Celui de Sus, al soțului și al comunității locale a ridicat în sat un orfelinat ce este astăzi casă pentru 75 de suflete, înființând în paralel, sub tutela parohiei reformate, o impresionantă gospodărie, cu grădini, solarii, oi, vaci și porci, o moară, o fabrică de pâine și una de produse lactate și, mai nou, instalație de făcut suc de mere. Dacă mai adăugăm un cămin pentru bătrâni construit într-un sat apropiat, un centru pentru copiii străzii în Cluj Napoca și cei cinci copii pe care i-a crescut, avem imaginea, impresionantă și tulburătoare, a Irmei Molnar, femeia-preot reformat ce a salvat de la dispariție un sat ce este astăzi o comunitate înfloritoare și plină de viață.

Așezat pe drumul care face legătura între localitățile Șaula din județul Cluj și Almașu, din județul Sălaj, între câteva culmi de dealuri golașe, Jebucu este un mic sat atestat documentar încă din 1391. Cu drumuri de pământ ce se transformau în noroi până la glezne la prima ploaie, fără activități economice, fără școală și chiar fără preot, satul era, la începutul anilor ’90, în pericol de dispariție prin depopulare. Dumnezeu le-a zâmbit însă jebucanilor în 1991, atunci când o familie de oameni ai bisericii au ales să vină aici și, sub aripa parohiei reformate, să readucă la viață comunitatea locală. Irma Molnar, originară din Târgu Mureș și soțul ei, Janos Molnar, de loc din Jibou, au ajuns în sat venind de la Cuzăplac, un sat din apropiere.

„În Cuzăplac am ajuns pentru că nu aveau preot de trei ani în sat și atunci au spus oamenii că mai bine e o femeie, decât să nu fie nimeni. Așa am ajuns în Cuzăplac. Este adevărat că le-am cerut ca tot satul să fie de acord. În Jebucu am ajuns pentru că satul a rămas fără preot și niciun bărbat n-a acceptat să vină să facă slujbă. Era noroi, era un sat foarte sărac, cel mai sărac din zona Călatei. Atunci soțul a spus: ‘Irma, întreabă-l pe Dumnezeu’. L-am întrebat pe Dumnezeu și mi-a spus: ‘Du-te!’ Trei ani am făcut împreună Cuzăplac și Jebucu, dar era foarte greu și am rămas atunci numai aici. Dar, mulțumesc lui Dumnezeu, satul și viața de aici s-au schimbat”, rememorează femeia pastor vremurile de început.

Citeste si:  Sălaj: Ponta spune că România are un mare avantaj în zonă - nivel scăzut al schimburilor comerciale cu Rusia

Odată stabilită în sat n-a stat prea mult pe gânduri și prima schimbare care a inițiat-o a fost cea a bisericii și a casei parohiale, iar mai apoi au venit firesc înființarea unei școli și unui ofelinat pentru copiii nevoiași, Centrul de Plasament „Bethesda”. Toate, cu sprijinul comunității locale, care a rugat-o să facă ceva pentru a ține satul în viață, dar și cu ajutorul unor oameni inimoși din Germania.

„Eu am venit aici ca preot în 1991, am văzut cum arată biserica și casa parohială și atunci am început să le renovăm. Chiar atunci a venit în sat un preot din Germania și ne-a spus că dacă femeile din sat se pricep la lucru de mână, el poate vinde ce se produce aici. Atunci fiecare familie a cusut manual o pânză de un metru pe un metru și cu banii primiți s-a plătit realizarea unei casete pentru tavan. Biserica a fost cândva cu tavanul casetat, pictat. În 1876 a fost un mare incendiu și biserica a ars, așa că n-a rămas nicio casetă. Eu și soțul le-am spus oamenilor să refacem tavanul pictat, dar sătenii mi-au răspuns că pictori nu s-au născut în Jebucu, dar sculptori da și s-a luat decizia să fie sculptate casetele.

O femeie face un lucru de mână de un metru cu un metru în două-trei săptămâni. Am primit la vremea aceea pentru așa ceva 50 de mărci, exact prețul unei casete. În 1992 biserica a fost deja gata. Am renovat apoi și casa parohială și atunci mi-am dat seama că oamenii sunt foarte harnici și muncesc foarte bine în echipă. De cealaltă parte, sătenii au înțeles că soțul meu are mulți prieteni și relații în străinătate, care ne pot ajuta. Atunci ne-au spus să facem ceva, să rămână satul în viață. Asta se întâmpla în 1992, după renovarea bisericii. Soțul a spus că va fi viață în sat dacă avem școală. Ca să fie școală, trebuie copii. Ca să fie copii, trebuie un orfelinat și un internat pentru elevii din localitățile învecinate, unde nu exista școală.

În 1990 au plecat profesorii din sat și părinții au zis că nu mai are rost să existe școală, fără profesori cu diplomă și școala s-a închis. Am început prin a renova o clădire ce fusese deja construită pe jumătate. În 1994, acum 20 de ani, în această clădire am deschis orfelinatul, cu 36 de copii. Ne-am dat seama însă că sunt mai mulți copii nevoiași și așa am început să construim clădirea mare, realizată între 1994-1996. Când av finalizat clădirea, ne-am dat seama că nu ajunge școala și am făcut o școală nouă, ce are la parter o sală de sport și la etaj grădiniță și săli de clasă, construite între 1996-1998. Copiii învață aici până în clasa a VIII-a. În școală avem nouă profesori, o parte din Jebucu, o parte vin din alte localități, dar e foarte bine că stau aici în timpul, inclusiv la sfârșitul săptămânii, ceea ce este de mare ajutor pentru noi. Celor care stau aici le oferim cazare și masă. Avem mai mult de 100 de copii la școală, din care 75 sunt din centru”, spune Irma Molnar.

Citeste si:  Luna cât un pixel: un proiect care oferă o imagine despre imensitatea sistemului solar

Înșiruirea de proiecte puse pe picioare încă din primii ani când a venit în sat pare astăzi firească, însă cuvintele nu surprind în întregime eforturile făcute pentru ca în Jebucu să fie din nou școală, iar orfelinatul înființat să funcționeze așa cum trebuie. A fost un important ajutor din străinătate, dar a contat și implicarea locală. Una din cele mai bune idei a venit de la soțul Janos, care s-a gândit că o gospodărie proprie a parohiei ar ajuta la reducea cheltuielilor. Mica idee de început a crescut în timp, pentru ca astăzi să fie unul din pilonii ce susțin comunitatea locală.

„Știu deja despre ceea ce facem aici, la Jebucu, foarte mulți și primim ajutor din străinătate, din Germania, Olanda, Elveția, Austria, Ungaria și chiar din America. Avem două probleme mari: încălzirea centrală, pentru că funcționează cu motorină și este o sumă mare și a doua problemă sunt salariile celor 21 de angajați. În centrul pentru copii lucrează localnici. (…) Nu pot să spun cât, dar avem cheltuieli foarte mari. Singurul lucru bun este că ne auto-gospodărim. Avem solarii, grădini, 150 de oi, vaci, porci.

Dacă avem vaci, avem și o mică lăptărie — putem face și brânză și unt și smântână, avem brutărie și moară. Când am deschis centrul, atunci soțul a spus că pentru copii trebuie lapte și am cumpărat două vaci. Dar când am ajuns la 100 de copii nu ajungeau două vaci și atunci am primit sprijin financiar și am cumpărat 16 vaci. Când am avut 16 vaci a fost lapte prea mult și soțul s-a gândit la o mică lăptărie și din Elveția, unde sunt ferme mici, am primit instalațiile pentru o fabrică mică de prelucrare a laptelui

. Înainte de 1989 în sat erau oi și a venit un cioban de la Sibiu, ce a fost aici când am venit noi, și am deschis centrul. Atunci, dacă este cioban, ne-am gândit că e bine să avem și oi. Când am cumpărat o casă, am văzut că are o grădină frumoasă și am spus că ar fi bun un solar. Au venit niște olandezi și cu ajutorul lor am construit două solarii. La un moment dat, prietenii din Germania ne-au întrebat dacă nu avem nevoie de instalații pentru o moară, că la ei se demolează o moară și ar aduce aici instalații. Așa am ajuns să facem moară.

Când a fost gata, am spus că ar fi bună și o brutărie, că dacă avem făină putem să facem pâine. La moară și brutărie avem 16 angajați. Acum avem și o instalație de făcut suc de mere. Oamenii aduc merele lor și când e gata îi sunăm să vină să îl ridice. Facem suc natural, pasteurizat. Eu spun că ce este făcut acasă este altfel ca din comerț și atunci încercăm să facem tot aici: murături, tăiței și tot ce se poate pune în congelator pentru iarnă. Avem în sere roșii, ardei, vinete, fasole, conopidă”, povestește pastorul din Jebucu.

Citeste si:  Camera Deputaţilor: Moţiunea simplă pe Agricultură a fost respinsă de plen
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata