Ministerul Muncii: Veteranii şi văduvele de război ar putea primi un ajutor de 300 de lei, în 2014

Aproximativ 23.000 de persoane – veterani de război, văduve de război și accidentați de război în afara serviciului ordonat – ar putea primi un ajutor de 300 lei/persoană în acest an, pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice, conform unui proiect de Hotărâre a Guvernului, publicat luni pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

‘Sumele pentru plata ajutorului prevăzut la art. 1, inclusiv cheltuielile cu transmiterea acestora la beneficiari, se suportă din bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații’, se arată în proiectul de hotărâre respectiv.

Citeste si:  Grecia: eşecul negocierilor, ultimatum dat Atenei

Potrivit notei de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, cuantumul ajutorului anual în 2013 a fost aprobat la nivelul de 265 de ei/persoană, de acest ajutor beneficiind aproximativ 29.936 persoane.

‘Având în vedere dificultățile cu care se confruntă această categorie de populație, prin proiectul de hotărâre se propune majorarea ajutorului anual de la 265 lei, la 300 lei, cu 13% mai mult față de nivelul aprobat în anul 2013. Această majorare este motivată de creșterea prețurilor la mărfurile nealimentare și la servicii în luna iulie 2014, față de luna iulie 2013. Astfel, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, prețul la combustibili, gaze naturale și energie termică a crescut cu 9,5%. Pentru serviciile de apă, canal, salubritate creșterea este de 6%, iar pentru chirii de 1,9%. De ajutorul anual va beneficia un număr total de 22.974 persoane’, se arată în nota de fundamentare.

Citeste si:  Premierul Emil Boc face apel la sinistraţi să nu refuze evacuarea în caz de viituri

Proiectul de act normativ se va afla în dezbatere publică până pe 22 decembrie 2014. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata