Răzvan Cotovelea: Toţi elevii din clasele a III-a vor avea tablete, începând din martie 2015

Un număr de 220.000 de elevi din mediul rural și urban, care învață în clasele a III-a, vor beneficia de tablete printr-un proiect în valoare de 20 de milioane de euro, a anunțat, miercuri, ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea.

‘Introducerea tabletelor în școli este un proiect la care lucrează atât Ministerul Educației, cât și Ministerul pentru Societatea Informațională. Vrem să-l finanțăm din alocarea financiară 2007-2014, dar și să-l continuăm din alocarea pentru 2014-2020. Practic, de la nivelul clasei a II-a, a III-a și a IV-a, absolut toții copiii din România vor beneficia de tablete. Tablete care vor avea deja manualele electronice disponibile. De asemenea, vom avea alte aplicații care vor fi extrem de utile pentru procesul de învățare (…) Acolo unde sunt manualele digitale gata, adică la clasele a II-a și a III-a, putem să lansăm licitația undeva anul acesta și proiectul să demareze prin distribuția de tablete către copii din martie 2015, imediat după ce licitația se va fi încheiat. Vorbim de copiii atât din urban, cât și din rural. Sunt 220.000 de copii la clasa a III-a care vor utiliza manuale digitale pe același tip de tablete’, a explicat Cotovelea.

Potrivit ministrului, elevii din clasele a IV-a vor putea intra în posesia tabletelor cel mai probabil către sfârșitul primului semestru al anului viitor, dar se are în vedere și dotarea cu laptopuri a studenților cu probleme financiare.

‘În proiectul tabletelor, va urma clasa a II-a, iar clasa a IV-a după ce manualele digitale vor fi gata, și cred că undeva spre finele semestrului I din 2015. Valoarea proiectului este de 20 de milioane de euro pentru fiecare an de clasă, bani din fonduri europene, plus co-finanțare de 15%. Vom continua cu dimensiunea gimnazială, urmând ca pentru studenții cu probleme financiare să vedem în ce măsură vom putea găsi înțelegere din partea Uniunii Europene a replica proiecte de succes din Spania, Portugalia, Grecia. Adică tinerii cu probleme financiare să beneficieze de laptopuri gratuite’, a spus oficialul.

Citeste si:  Geoană: Bugetul alocă fonduri insuficiente Educaţiei şi Sănătăţii

Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/ a organizat, miercuri, o conferință de prezentare a Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România 2014-2020, eveniment la care a participat ministrul de resort.

Agenda Digitală pentru România 2020, document care s-a aflat în consultare publică până pe data de 31 iulie 2014, arată că investițiile totale în sectorul Tehnologiei Informației și a Comunicațiilor /TIC/ vor ajunge la aproximativ 2,4 miliarde de euro în România, până în anul 2020, iar impactul pozitiv în Produsul Intern Brut /PIB/ va fi de 13%. Obiectivele-cheie de performanță ale Agendei Digitale impun eforturi cumulate ale țărilor europene în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate de Comisia Europeană.

Domeniile avute în vedere sunt: e-Guvernare, Interoperabilitate, Securitate Cibernetică, Cloud Computing, Open Data, Big Data și Media Sociale; TIC în Educație, Sănătate, Cultură și e-Inclusion; e-Commerce, Cercetare, Dezvoltare și Inovare în TIC; Broadband și Servicii de Infrastructură Digitală. De altfel, în cazul ultimului domeniu vizat se asigură incluziunea socială și permite beneficii în toate celelalte domenii de acțiune. O implementare completă a viziunii strategice asupra sectorului TIC în România va duce la investiții totale de aproximativ 2,4 miliarde de euro.

Citeste si:  O invenţie pe zi: Şcoala

Impactul direct și indirect asupra economiei, calculat în conformitate cu bunele practici în alte țări europene care au făcut investiții similare poate fi tradus într-o creștere a PIB de 13%, creșterea cu 11% a numărului de locuri de muncă și reducerea costurilor administrației cu 12% în perioada 2014 — 2020.

Potrivit documentului strategic, investițiile în domeniul Cercetării și Dezvoltării /C&D/ ar trebui să ajungă, în România, la 2% din Produsul Intern Brut /PIB/ până în anul 2020, de la 0,49% în 2012, iar rata de ocupare a forței de muncă pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani trebuie să ajungă, în următorii șase ani, la 70%, în creștere cu aproape 6% comparativ cu situația din 2013.

Totodată, în perioada 2014-2020 aplicarea unor politici adecvate în domeniul eCommerce, C&D și Inovare în Tehnologia Informației și Comunicațiilor /TIC/ ar trebui să aibă un impact estimat la 3% în creșterea PIB și la 2% în privința locurilor de muncă.

La nivelul anului 2012, în România activau un număr de 15.726 de companii în domeniul TIC, dintre care 82,2% au utilizat PC-ul, iar 73,4% au avut conexiune la Internet. De asemenea, gradul de utilizare regulată a Internetului a crescut cu 45%, iar numărul persoanelor care nu au utilizat niciodată internetul a scăzut la 42%. Acoperirea broadband fix din mediul rural a crescut, în prezent, cu 78%, în timp de acoperirea broadband mobil s-a majorat cu 41%. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner