Hunedoara: Cantina socială a Primăriei Deva, cereri reduse după ce li s-a cerut beneficiarilor să muncească

Numărul porțiilor de mâncare care se pregătesc zilnic la cantina socială a Primăriei Deva a scăzut la jumătate, după ce autoritățile locale au condiționat acordarea acestei forme de ajutor de efectuarea a 30 de ore de muncă în folosul comunității de către beneficiarii alimentelor primite.

„Printr-o hotărâre de Consiliu Local, adoptată anul trecut, s-a stabilit că vor beneficia de acest ajutor doar persoanele care muncesc. Pe cale naturală, din 400 de persoane numărul a scăzut la 200. Nu sunt multe ore de muncă în folosul comunității. Se pare însă că oamenii nu sunt prea obișnuiți cu munca și s-au retras, dar nici nu beneficiază de aceste ajutoare”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean.

Citeste si:  25 mai, termen limită pentru depunerea Declaraţiei 200 privind veniturile realizate în România în 2015

Potrivit acestuia, Consiliul Local Deva a aprobat pentru 2014 un buget care să acopere atribuirea unui număr de 400 de porții de mâncare la cantina socială a primăriei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata