Nicu Rădulescu (OPTBR): Turismul balnear a atras investiţii de 150 milioane de euro; avem o problemă cu migraţia personalului medical

Valoarea investițiilor în turismul balnear din ultimii ani depășește 150 milioane de euro dar sectorul se confruntă cu problema migrației personalului medical specializat, atras de condiții mai bune de plată în alte țări, afirmă Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), într-un interviu acordat AGERPRES.

Acesta a apreciat că, datorită diversificării serviciilor oferite prin construcţia sau amenajarea unor sectoare de wellness, structura turiştilor s-a modificat, în sensul că a crescut numărul persoanelor active ce vin să-şi îngrijească starea de sănătate, precum şi al familiilor cu copii.

AGERPRES: Care este situaţia bazelor de tratament din staţiunile balneare?

Nicu Rădulescu: Turismul balnear reprezintă un segment important al industriei turistice, care se bazează pe trei elemente de bază: existenţa unor resurse naturale cu efecte tămăduitoare — din care România are din belşug, respectiv aproximativ o treime din numărul total al izvoarelor termale şi minerale din Europa, a unei infrastructuri specifice, şi aici mă refer la posibilităţile de cazare şi baze de tratament, şi, nu în ultimul rând, la existenţa unui personal medical specializat, pe care îl avem încă, graţie unor foarte bune şcoli şi universităţi, recunoscute pentru calitatea specialiştilor pe care îi pregătesc.

AGERPRES: Care este valoarea investiţiilor şi unde s-au făcut acestea în anul 2014?

Nicu Rădulescu: Focusându-ne pe bazele de tratament, pot spune că în ultimii ani o reţea destul de bogată, existentă peste tot în ţară, a început să fie renovată şi modernizată de investitori privaţi care au înţeles valoarea activităţii de turism balnear. Luaţi în vedere că în aproape toate staţiunile se găsesc hoteluri cu baze proprii de tratament, e adevărat, cele mai multe construite în anii ’70 — ’80 din secolul trecut, dar care asigură servicii pentru un mare număr de persoane interesate în tratarea diferitelor afecţiuni sau întreţinerea stării de sănătate. Privatizarea în turismul balnear a fost mai târzie şi mai grea din cauza valorii mari a fiecărei unităţi, şi, după o perioadă în care nu s-a investit în ele, în ultimii ani multe hoteluri cu baze de tratament, aparţinând sectorului privat, au fost modernizate şi dotate cu echipamente moderne. Mă refer la hoteluri din staţiunile Băile Felix, Vatra Dornei, Sovata, Tuşnad, Covasna, Buziaş, Călimăneşti-Căciulata şi lista poate continua.

Citeste si:  Turismul de aventură şi cel balnear, atuurile României pentru atragerea turiştilor la FITUR 2014

Accentuez că în toate aceste staţiuni aportul investiţional aparţine întreprinzătorilor privaţi şi că renovarea unui hotel cu bază de tratament costă între 5 şi 7 milioane de euro. Valoarea investiţiilor din ultimii ani se ridică la peste 150 milioane de euro şi sunt programate, în continuare, investiţii în alte staţiuni sau baze de tratament. Aş menţiona câteva dintre ele şi anume Covasna sau Băile Felix, unde se află în curs de finalizare importante investiţii care vor ridica gradul de confort pentru cei ce sosiţi în staţiuni.

AGERPRES: Care a fost evoluţia numărului de turişti înregistraţi în 2014, români şi străini, în staţiunile balneare? Previziuni pentru 2015?

Nicu Rădulescu: Sigur că aceste investiţii atrag şi un număr mai mare de turişti, de persoane interesate să-şi trateze diferitele afecţiuni, ba, chiar în ultima vreme, datorită diversificării serviciilor oferite prin construcţia sau amenajarea unor sectoare de wellness structura turiştilor s-a modificat, în sensul că a crescut numărul persoanelor active ce vin să-şi îngrijească starea de sănătate, ca şi a familiilor cu copii, având în vedere şi faptul că staţiunile, prin poziţia, istoricul şi tradiţia lor, dispun de multe posibilităţi de petrecere a unor vacanţe active, de cunoaştere şi de relaxare.

Nu trebuie uitat că activitatea staţiunilor balneare se sprijină încă, în principal, pe cei care vin la tratament cu bilete prin CNPAS (Casa Naţională de Pensii Publice — n.r.) ori, aici, cunoaşteţi evoluţia bugetului alocat. Totuşi, în ultimul an, s-a încercat o creştere a numărului de sosiri prin reducerea duratei sejurului, astfel încât să crească numărul beneficiarilor, fără a afecta efectul tratamentului şi utilizarea factorilor de cură.

Citeste si:  Primul mall falimentar este scos la licitaţie, la preţul de 35 milioane euro

Apare, însă, o nouă problemă cu care România se confruntă în mai multe domenii. Mă refer la o anume migraţie a personalului medical specializat, atras de condiţii mai bune de plată în alte ţări. Ori aici, cel puţin investitorii privaţi se străduiesc să menţină personalul prin diferite alte motivaţii. Poate o legislaţie care să-i determine pe cei care au o calificare de înalt nivel sau de specialitate, îndeosebi medicală, şi pentru care s-au cheltuit sume importante, să rămână acasă. Sperăm că, în acest sens, guvernanţii vor lua măsuri adecvate de reducere a migraţiei.

AGERPRES: Care sunt ţările din care vin cei mai mulţi turişti străini?

Nicu Rădulescu: Aportul investiţional realizat în ultima perioadă, ca şi o anumită tradiţie a staţiunilor balneare, sunt cunoscute în străinătate. Tocmai de aceea, pe lângă turiştii români, în multe staţiuni se găsesc şi turişti străini. Din păcate, nu atât de mulţi cât ne-am dori. Aceştia vin din ţări care au fost mereu furnizoare de turişti pentru tratament — Germania, Israel, Austria, Italia, şi mai nou, Federaţia Rusă şi Republica Moldova. S-au făcut demersuri de promovare şi la nivelul nostru, ca organizaţie, al membrilor noştri — societăţi comerciale din diferite staţiuni, precum şi al autorităţilor. Recent, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Turism am derulat o vizită în mai multe staţiuni pentru un număr de 50 de agenţi de turism şi reprezentanţi media din Republica Moldova. Aceştia au apreciat oferta prezentată şi vor promova programele staţiunilor balneare româneşti în rândul conaţionalilor. Ca urmare, ne aşteptăm la creşterea numărului de turişti, cel puţin din această zonă.

AGERPRES: Cum contribuie programele tip ,,decada balneară’ la dezvoltarea turismului balnear?

Nicu Rădulescu: Aşa cum ştiţi, pentru diversificarea programelor, ca şi pentru creşterea numărului de turişti, Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România practică, împreună cu membrii săi din aproape toate staţiunile, câteva programe speciale, la tarife accesibile diferitelor categorii de turişti, de la pensionari şi studenţi la familii cu copii, precum ,,O săptămână de refacere în staţiunile balneare’, ,,Decada balneară’, ,,Hai la băi’ şi ,,Welness balnear’, cea mai solicitată fiind ,,Decada balneară’, care oferă servicii de cazare şi pensiune completă precum şi tratament pe o durată de 10 zile, la un tarif agreat de mulţi beneficiari, dacă luăm în calcul numărul de sosiri.

Citeste si:  Liviu Voinea: Guvernul a emis acorduri de finanţare pentru ajutor de stat în valoare de 327 de de milioane de euro

Un capitol la care nu stăm strălucit se referă la agrementul în staţiuni. Nu sunt prea multe programe culturale şi de agrement, această sarcină căzând atât în sarcina autorităţilor locale cât şi a unor întreprinzători privaţi. Ne aşteptăm mai mult în această direcţie. Oferirea unor programe gastronomice sau vizite la diferite obiective culturale nu sunt suficiente pentru a creşte numărul de turişti din Republica Moldova sau din Federaţia Rusă, turişti care se regăsesc printre cei care cheltuie sumele cele mai ridicate pe durata vacanţei, în afara plăţii pachetului de servicii.

AGERPRES: Care va fi aportul voucherelor de vacanţă la creşterea staţiunilor balneo?

Nicu Rădulescu: Conform reglementărilor în vigoare, din ianuarie 2015 vor intra în vigoare voucherele de vacanţă, care vor putea fi folosite şi pentru turismul balnear. Noi ne vom adapta oferta la aceste vouchere şi sperăm că beneficiarii voucherelor vor sosi în număr tot mai mare în staţiunile balneare, aşa cum se întâmplă în alte ţări unde această ofertă funcţionează foarte bine.

Vom veni şi cu alte oferte ale staţiunilor şi vom intensifica activităţile de promovare. Întrucât se deschide Târgul de turism al României, unde suntem prezenţi cu aproape 20 de membri într-un stand specializat destinat turismului balnear, sperăm că vizitatorii vor avea în vedere şi faptul că vor putea primi informaţii direct de la sursă şi vor descoperi noi programe. Ca urmare, invităm pe toţi cei ce vor să-şi programeze o vacanţă de sănătate să ne viziteze în perioada 13-16 noiembrie, în hala C3 de la Romexpo. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata