Rovana Plumb: Niciun pensionar nu are venituri mai mici de 350 de lei

Niciun pensionar din România nu are, conform legii, venituri mai mici de 350 de lei, a precizat Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, într-o declarație transmisă miercuri.

„Conform legii, niciun pensionar din România nu are venituri mai mici de 350 de lei. Am văzut și eu fluturași pe Internet sau comentariile nefericite ale unor politicieni. Cupoanele de pensii pe care apar sume de sub 350 de lei nu reflectă veniturile complete ale titularilor„, a explicat ministrul Muncii.

Aceasta a adăugat că există unele situații în care suma înscrisă pe „fluturaș” este mai mică de 350 lei, dar niciun pensionar nu are un venit mai mic de 350 de lei.

Citeste si:  Primii pensionari "speciali" care au executat statul

„Aceste situații sunt foarte clare. Este vorba despre persoanele care beneficiază, prin cumul, de unul sau de mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât și de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum și de drepturi stabilite și plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale. La acordarea pensiei sociale minime garantate se are în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri. Întotdeauna ele trebuie să depășească 350 lei”, a mai spus Rovana Plumb.

Ministrul a subliniat că pensia socială minimă garantată se acordă în situația în care veniturile prevăzute anterior, însumate, se situează sub 350 lei.

Citeste si:  Bunescu (BRD): Creditarea în România funcţionează; modelul de bancă universală, extrem de necesar pentru economia românească

„Prin urmare, nu există pensionar în aceasta țară cu un venit mai mic de 350 de lei”, a punctat Rovana Plumb.

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a prezentat, miercuri, în cadrul dezbaterii electorale la care a participat alături de contracandidatul său, Victor Ponta, un talon de pensie în valoare de 4 lei și un altul „considerabil sub 350 lei”.

„Apropo de pensii, că veni vorba, am aici niște taloane de pensie. E un lucru important de știut că una zicem, alta facem. Este o pensie de exact patru lei. Aceste taloane le-am primit. (…) Alt talon de pensie, considerabil sub 350 lei”, a spus Iohannis.

Citeste si:  Emil Boc: Cei care pot să muncească, au casă şi maşină nu mai primesc ajutor de la stat

Victor Ponta a intervenit, explicând că 350 lei reprezintă valoarea venitului minim garantat.

„Pensia, dacă este mai mică, se completează de la bugetul de stat, nu de la bugetul de pensii. (…) Conform legii din România — și domnul Iohannis ca primar ar trebui să cunoască legea, ca președinte cu atât mai mult — venitul minim garantat de 350 lei se completează din bugetul de stat față de bugetul asigurărilor sociale”, a afirmat Ponta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata