Transgaz a obţinut în primele 9 luni un profit mai mult decât dublu faţă de cel din 2013

Compania Națională de Transport al Gazelor Naturale, Transgaz Mediaș, a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 374,037 milioane de lei, cu 131% mai mare față de cel din perioada similară a anului trecut, de 161,62 milioane lei, conform datelor financiare remise miercuri Bursei de Valori București.

Veniturile totale au crescut cu 15%, la peste 1,23 miliarde lei, în special datorită creșterii tarifului de rezervare capacitate față de perioada similară a anului trecut.

Potrivit reprezentanților companiei, veniturile financiare s-au majorat cu 55%, la 23,884 milioane lei, datorită încasării unui avans din lichidarea NIC și a reconcilierii sumelor virate într-un cont escrow de către consorțiul Shah Deniz.

Cheltuielile totale au scăzut cu 6%, la 775,594 milioane lei, în principal ca urmare a economiilor înregistrate la cheltuielile financiare (în anul precedent a fost constituit provizionul de 110,671 milioane lei pentru deprecierea participației Transgaz la capitalul social al Nabucco Gas Pipeline International GmbH).

Citeste si:  Zeci de firme activează în Parcul industrial Cugir

Reprezentanții Transgaz semnalează că profitul net realizat este mai mare cu 58% față de cel din Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat, veniturile sunt egale cu cele prevăzute, iar cheltuielile sunt mai mici cu 16%. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata