Preliminariile EURO 2016: România – Irlanda de Nord 2-0

Naționala României a învins Irlanda de Nord cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, 14 noiembrie, pe Arena Națională din București, în preliminariile EURO 2016 la fotbal, și a urcat pe primul loc în Grupa F.

Fundașul Paul Papp a marcat ambele goluri ale tricolorilor, în minutele 74 și 79, la primul meci din cel de-al treilea mandat de selecționer al lui Anghel Iordănescu.

Oaspeții au prezentat încă din start o apărare aglomerată, astfel că prima ocazie a tricolorilor a venit abia în minutul 15, când Chiricheș a reținut o foarfecă din careu, dar Carroll a fost la post. Nord-irlandezii au replicat imediat și Brunt a tras periculos (16), dar balonul a ocolit colțul lung al porții lui Tătărușanu.

Citeste si:  Omniasig a acordat despăgubiri de peste 4,2 milioane euro, în urma accidentului din Muntenegru

Cea mai mare ocazie a echipei României a fost irosită de Chipciu (18), care a trimis în bara transversală, iar apoi Carroll a reținut mingea reluată de stelist cu capul.

Sânmărtean, cel mai bun jucător al reprezentativei României, a reușit o incursiune remarcabilă, însă a preferat să centreze în fața porții în locul unui șut și Stancu a luftat din doar 6 metri (32).

Până la pauză, tricolorii au mai avut câteva atacuri cu potențial, dar a lipsit de fiecare dată ultima pasă. Raț (40) și-a încercat șansa din afara careului, dar mingea s-a dus alături de poartă.
Britanicii au fost aproape să dea lovitura pe o contră a lui Laffertty (45), care a încercat să-l surprindă pe Tătărușanu la colțul scurt, dar portarul nostur a fost atent și a acordat corner.
Raț putea deschide scorul în minutul 52, dar a tras în portar, cu care rămăsese singur. Tricolorii au continuat să preseze, fără impact pe tabela de marcaj, în timp ce oaspeții s-au mulțumit să distrugă acțiunile echipei noastre și să încerce firave faze ofensive, cum a fost în minutul 64, când Lafferty l-a testat pe Tătărușanu cu un șut.

Citeste si:  Fotbal - Liga I: Rapid Bucureşti - CSMS Iaşi 0-1

România a deschis scorul în minutul 74, prin fundașul Paul Papp, care s-a infiltrat în careul advers, la o fază prelungită, în urma unui corner: 1-0.

Același Papp a majorat avantajul echipei noastre, în minutul 79, când a înscris cu capul în urma centrării reușite de Sânmărtean: 2-0.

Echipa României a obținut un rezultat meritat, după un meci pe care l-a controlat în totalitate, acesta fiind primul succes oficial în meciurile oficiale cu Irlanda de Nord. Tricolorii, care vor înfrunta marți, Danemarca, la București, în meci amical, va juca următorul meci din preliminarii cu Insulele Feroe, pe 29 martie.

Citeste si:  Fotbal: Burleanu - Viitorul antrenor va fi un antrenor român
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata