Retrospectiva economică (săptămâna 10 – 16 noiembrie 2014)

Datele statistice referitoare la inflație și cele conform cărora economia României a crescut cu 1,9% în al treilea trimestru față de trimestrul II și cu 2,8% în primele nouă luni raportat la perioada similară din 2013, precum și subiectele din turism, prilejuite de deschiderea Târgului de Turism al României, reprezintă principalele subiecte urmărite în plan economic în săptămâna care s-a încheiat duminică, 16 noiembrie.

Pe plan extern, ştirea săptămânii este cea potrivit căreia România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, potrivit unei estimări preliminare publicată vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Datorită unei creşteri economice trimestriale de 1,9%, România este lider în UE, urmată de Polonia (0,9%), Marea Britanie şi Grecia, ambele cu o creştere de 0,7%.

Prezentăm în continuare cele mai importante ştiri difuzate în săptămâna care s-a încheiat duminică şi subiectele de urmărit în săptămâna 10 — 16 noiembrie.

* Deficitul comercial FOB-CIF al Românei, în primele nouă din 2014, a fost de 19,024 miliarde lei (4,284 miliarde euro), mai mare cu 606 milioane lei (108,7 milioane euro) faţă de cel înregistrat în perioada similară din 2013, arată datele estimate ale Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate luni.

* Producţia industrială a crescut, în primele nouă luni din 2014, comparativ cu perioada similară din 2014, ca serie brută cu 7,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,5%, arată datele Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate luni.

* Consumul final de energie electrică în economia naţională a scăzut, în primele nouă luni din acest an, faţă de perioada similară a anului trecut, cu 0,8%, până la 36,908 miliarde de KWh, pe fondul reducerii consumului în iluminatul public cu 25,2%, şi al consumului populaţiei cu 0,9%, potrivit datelor provizorii publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

* România a importat, în primele nouă luni ale acestui an, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 334.100 tone echivalent petrol, cu 65,5% (633.300 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2013, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

* Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) ia în calcul prelungirea termenului până la care este obligatorie microciparea câinilor, acesta fiind stabilit iniţial la 1 ianuarie 2015, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Citeste si:  Liviu Voinea: Inflaţia va creşte puternic şi ar putea reveni în zona de două cifre

* Deschiderea unor birouri de reprezentare ale unor organizaţii economice din Shanghai în România ar impulsiona contactele de afaceri între cele două comunităţi de afaceri, a apreciat Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti la o întâlnire cu oameni cu oameni de afaceri din China.

* Grupul belgian de retail Mega Image s-a angajat să renunţe la o parte din magazinele sale, pentru a primi avizul Consiliului Concurenţei privind preluarea reţelei Angst, a declarat, luni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în cadrul unei conferinţe de profil. Mega Image a anunţat în această vară că a ajuns la un acord privind preluarea a 20 de magazine aparţinând Angst Retail SRL.

* Sporul natural a fost pozitiv în luna septembrie 2014, comparativ cu august, în condiţiile în care s-au născut 19.092 de copii, iar numărul persoanelor decedate a fost 18.997, arată datele provizorii publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În septembrie au fost înregistraţi cu 70 mai mulţi nou-născuţi decât în luna august, iar numărul persoanelor decedate a fost cu 178 mai mare.

* Consiliul Concurenţei va lansa anul viitor o analiză privind modul de funcţionare a pieţei de energie termică şi va demara un studiu pe piaţa asigurărilor de viaţă, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în cadrul unei conferinţe de profil. „În perioada următoare, sper la începutul anului viitor, o să lansăm o analiză privind funcţionarea pieţei de energie termică în ţară. Sper s-o facem până vine căldura, cât încă e frig afară şi serviciile de termoficare sunt încă utilizate’, a precizat Chiriţoiu.

* Activele fondurilor de investiţii, altele decât fondurile de piaţă monetară, au crescut, în septembrie 2014, cu 1,3% la 42,45 miliarde de lei, de la 41,9 miliarde de lei în urmă cu o lună, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României. În ultimul an, activele respectivelor fonduri au consemnat o majorare de 17,7%, de la 36 de miliarde de lei în octombrie 2013, la 42,45 miliarde de lei în septembrie 2014.

* Consiliul Concurenţei va extinde analiza de pe piaţa laptelui privind o posibilă trucare a licitaţiilor din cadrul programului „Cornul şi laptele”, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, prezent la o conferinţă de profil. „Analizăm licitaţiile organizate de autorităţile din Harghita şi Giurgiu în perioada 2010 — 2012, dar vom extinde analiza. Ne uităm şi la alte contracte la fel de suspecte precum cele de la Giurgiu’, a completat Chiriţoiu.

Citeste si:  Parisul rănit găzduieşte o conferinţă pe tema climei decisivă pentru viitorul planetei

* Legea Concurenţei va fi modificată anul viitor, astfel încât persoanele fizice care colaborează cu autoritatea de concurenţă în cadrul unei investigaţii să beneficieze de politica de clemenţă, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă de profil. „Modificarea Legii Concurenţei este parte a acordului cu Banca Mondială. Nu vor fi schimbări majore. Una dintre ele este că vrem să dăm posibilitatea persoanelor fizice de a furniza elemente care să stea la baza declanşării investigaţiilor noastre’, a arătat Chiriţoiu.

* Un număr de 28.942 de români au efectuat tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ în primul semestru din 2014 şi au asigurat 31% din rulajul total al bursei, în valoare de 12,44 miliarde lei, potrivit unui sondaj al BVB, realizat pe baza raportărilor brokerilor, care includ şi operaţiunile desfăşurate cu ocazia ofertei publice Electrica.

* România are nevoie de o creştere cu 150% a numărului de specialişti IT, de la 120.000 în prezent până la 300.000 în anul 2020, potrivit estimărilor realizate de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii IT (ANIS). Cu o piaţă actuală de 120.000 de specialişti şi sectorul tehnologiei informaţiei (IT) în plină creştere, România trebuie să aibă în vedere dezvoltarea acerbă a acestui domeniu şi să susţină în următorii cinci ani dezvoltarea profesională a încă 180.000 de specialişti IT care să se poată angaja atât în companiile de software, cât şi în departamentele de specialitate ale firmelor din alte domenii de activitate, se arată într-un comunicat al asociaţiei patronale.

* Volumul tranzacţiilor imobiliare, înregistrat în trimestrul III din 2014, este estimat la 377 de milioane de euro, iar cel al investiţiilor, consemnat la nouă luni, la 809 milioane de euro, un semn clar că România redevine interesantă, conform unui studiu imobiliar, remis, luni. În ciuda faptului că activitatea tranzacţională din prima jumătate a anului 2014 s-a axat, conform raportului de piaţă realizat de Jones Lang LaSalle (JLL), în principal pe sectorul de birouri, în T3 sectorul de retail a început să atragă atenţia investitorilor, reprezentând 85% din întreaga activitate tranzacţională.

* Un proiect-pilot cu privire la realizarea controlului comun la frontiera româno-moldovenească la unul din birourile vamale ar putea fi implementat în perioada următoare, în urma discuţiilor care au avut loc recent între directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Claudiu Ardeleanu şi directorul general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Tudor Baliţchi.

Citeste si:  CNADNR va plăti daune de un milion euro unei tinere care şi-a pierdut o mână într-un accident

* Câteva companii româneşti, cu precădere din domeniul IT, se vor lista pe AeRO — noua piaţă a Bursei de Valori Bucureşti /BVB/ dedicată IMM-urilor şi companiilor nou-înfiinţate, încă de la lansarea acesteia, care va avea loc în câteva săptămâni, după ce BVB primeşte acordul Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/, au declarat surse din piaţa de capital. ‘Sunt companii cunoscute în piaţă, cu o valoare estimată la 2-3 milioane de euro, care se vor lista încă de la debutul noii pieţe’, au precizat aceleaşi surse.

* Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) intenţionează să deschidă în luna decembrie o nouă sesiune de depunere de cereri pentru schema de ajutor specific de minimis în sistemul de agricultură ecologică, a anunţat, luni, MADR.

* Aproximativ 23.000 de persoane — veterani de război, văduve de război şi accidentaţi de război în afara serviciului ordonat — ar putea primi un ajutor de 300 lei/persoană în acest an, pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, conform unui proiect de Hotărâre a Guvernului, publicat luni pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). ‘Sumele pentru plata ajutorului prevăzut la art. 1, inclusiv cheltuielile cu transmiterea acestora la beneficiari, se suportă din bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii’, se arată în proiectul de hotărâre respectiv.

* Prima emisiune de titluri de stat exclusiv pe bursă, pentru persoanele fizice, ar putea fi anunţată până la finalul anului, apreciază preşedintele Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, Lucian Anghel. „Noi am finalizat tot ce a depins de Grupul BVB. Mai sunt câteva elemente tehnice care sunt în afara Grupului BVB, cum ar fi prospectul simplificat, selecţia intermediarului (…) Sper ca anunţul lansării primei emisiuni de titluri de stat, exclusiv pe bursă, dedicată persoanelor fizice să fie în 2015′, a declarat, luni, preşedintele BVB, cu prilejul evenimentului Focus Investitori.

* Rata anuală a inflaţiei (pe ultimele 12 luni) a coborât la 1,44% în octombrie, de la 1,54% în septembrie, după ce preţurile de consum au crescut cu 0,19% în octombrie 2014 comparativ cu septembrie 2014, pe fondul scumpirii alimentelor şi serviciilor şi ieftinirii produselor nealimentare, arată datele Institutului Naţional de Statistică /INS/ publicate marţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata