Judeţul Timiş: Scurt istoric

Săpăturile arheologice efectuate în diferite puncte de pe teritoriul județului Timiș au scos la iveală vestigii materiale care atestă existența unor așezări ale omului primitiv atât în Paleoliticul superior (Periam, Românești, Tomnatic ș.a.), cât mai ales în Neolitic (Timișoara, Cenad, Sânnicolau Mare, Giroc, Chișoda ș.a.) și în Epocile bronzului (Periam, Lugoj, Sânnicolau Mare) și fierului (Timișoara, Cenad, Cruceni, Lugoj ș.a.).

Urme ale culturii materiale geto-dacice (mileniul 1 î.Hr.) au fost identificate la Timișoara, Remetea Mare, Sânnicolau Mare, iar prezența stăpânirii romane s-a făcut simțită în peste 50 de localități (printre altele, la Cenad și Sânnicolau Mare au staționat câte un detașament al Legiunii a XIII-a Gemina, în jurul cărora s-au dezvoltat câte o așezare civilă romană).

În perioada migrațiilor popoarelor barbare (secolele III-VII), populația autohtonă, sedentară a reușit să supraviețuiască presiunii valurilor de triburi aflate în trecere sau așezate vremelnic pe aceste meleaguri, așa cum dovedesc vestigiile descoperite în unele așezări (Satchinez, Lovrin, Remetea Mare, Cenad ș.a.).

Teritoriul actual al județului Timiș a cunoscut o feudalizare timpurie, înaintea celorlalte provincii românești, fapt dovedit de izvoarele scrise ale vremii (Gesta Hungarorum a lui Anonymus, Legenda Sfântului Gerard), care amintesc de existența aici (secolele IX-X) a unui voievodat românesc condus de Glad și apoi, de urmașul său Ahtum — voievozi care au opus o dârză rezistență armatelor regale maghiare de cotropire.

Începând cu secolul X, se fac primele mențiuni documentare ale unor așezări stabile pe teritoriul actualului județ, printre care Urbs Morisena (azi Cenad, secolul X), Castrum Timisensis (azi Timișoara, 1212), Ghilad (1212), Bobda (1221), Ivanda (1221), Sânnicolau Mare (1247), Beba Veche (1247), Belinț (1285), Giera (1322), Sacerdos de Lucas (azi Lugoj, 1334) etc.

Citeste si:  Municipalitatea timişoreană se pregăteşte de introducerea transportului public pe Canalul Bega

La începutul secolului al XVI-lea, ținuturile timișene sunt cuprinse de valul răscoalei țărănești condusă de Gheorghe Doja, în apropiere de Timișoara desfășurându-se bătălia decisivă (15 iulie 1514), în timpul căreia răsculații au fost înfrânți de armata voievodului Ioan Zapolya. Datorită dezmembrării regatului feudal maghiar, în urma înfrângerii de la Mohacs (1526), Banatul s-a desprins de Ungaria și s-a alipit Transilvaniei, dar în 1552 a fost cucerit de turci și transformat în pașalâc, cu sediul la Timișoara.

În urma războiului turco-austriac (1716-1718), încheiat cu Pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718), Banatul (inclusiv teritoriul actual al județului Timiș) a intrat sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, fiind organizat și administrat ca domeniu al Coroanei timp de două secole. Ca urmare a înrăutățirii situației populației românești, în anii 1737 și 1788 au avut loc puternice răscoale țărănești antihabsburgice, reprimate sângeros.

Împărăteasa Maria Tereza a aprobat, în 1778, împărțirea Banatului în comitate, iar în 1779, părțile centrală, nordică și nord-vestică ale Banatului (comitatele Caraș, Timiș și Torontal) au fost încorporate Ungariei, partea de sud a acestuia fiind militarizată și rămânând sub administrația Curții de la Viena.

La 1778 funcționau în Banatul timișan (fără zona de graniță militară) 270 de școli, dintre care 147 cu limba de predare română, 60 germane, 53 sârbești, 5 româno-sârbești, 3 maghiare și 2 bulgărești.

Revoluția de la 1848 a cuprins și ținuturile timișene, când pe Câmpia Libertății de lângă Lugoj au avut loc două Adunări populare (la 4/16-5/17 mai și 15/27 iunie 1848) în cadrul cărora Eftimie Murgu a expus programul Revoluției și s-a hotărât înființarea unei armate populare române. În Banat, cât și în Transilvania, lupta a fost înăbușită de trupele austriece, autoritățile imperiale arestându-l pe Eftimie Murgu. Condamnat inițial la moarte, austriecii i-au comutat pedeapsa la patru ani de închisoare, de teama revoltei românilor.

Citeste si:  Cresc preţurile apartamentelor din marile oraşe

Unirea Moldovei și a Țării Românești în 1859 a fost primită cu mult entuziasm de românii bănățeni, ca și de ceilalți români aflați sub stăpânire străină. În fața pretențiilor aristocrației maghiare de a anexa Banatul la Ungaria, populația română se întrunește în zilele de 18-19 noiembrie 1860 la Timișoara, protestând împotriva acestei acțiuni și cerând autonomie și administrație română. În ciuda acestui protest, împăratul Franz Iosef anexează, prin rezoluția din 27 decembrie 1860, Banatul la Ungaria.

La 26 ianuarie/7 februarie 1869, mai mulți fruntași politici ai românilor din Banat și Ungaria au organizat, la Timișoara, o conferință, în cadrul căreia s-a hotărât întemeierea Partidului Național al Românilor din Banat și Ungaria, condus de Alexandru Mocioni, care avea ca obiectiv principal să ducă o luptă politică activă pentru dobândirea unor drepturi naționale și sociale.

În vara anului 1916, România intră în război pentru eliberarea provinciilor istorice românești — Ardealul, Banatul, Crișana, Maramureșul și Bucovina — de sub stăpânirea monarhiei dualiste austro-ungare, războiul fiind purtat de întregul popor român.

Unirea ”necondiționată și pentru totdeauna” a tuturor provinciilor românești într-un singur stat național, marcată de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, a creat condițiile favorabile dezvoltării pe multiple planuri ale județului Timiș. Peste 1.000 de români bănățeni au participat la istorica adunare. Dintre cei 1.228 de delegați aleși, 132 au reprezentat populația românească din acest județ.

Citeste si:  Jaf la o casă de pariuri din Timişoara

Integrat organic în procesul de dezvoltare social, economic, cultural, științific etc. a României reîntregite, județul Timiș (numit Timiș-Torontal, cu o suprafață de 7.600 kmp, 13 plăși, două orașe și 243 de sate) a devenit, în perioada interbelică, unul dintre județele cu pondere mare în economia națională.

Amputarea teritorială a României, ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, a determinat organizarea pe teritoriul județului a unor puternice acțiuni de protest. După 23 august 1944, trupele române reușesc să pună capăt ofensivei germano-maghiare asupra Timișoarei (16 septembrie 1944).

Nemulțumirile acumulate în perioada celor 45 de ani de comunism, au atins apogeul la mijlocul lunii decembrie 1989, când municipiul Timișoara a devenit centrul evenimentelor din 16-22 decembrie 1989, extins cu repeziciune și în alte orașe mari ale țării. La 17 decembrie 1989, Timișoara a devenit primul oraș liber al României.

Revenind la configurația județului Timiș, acesta a fost desființat prin Legea nr. 5 din 8 septembrie 1950 și s-a înființat regiunea Timișoara, cu reședința la Timișoara, care în 1956 a fost transformată în regiunea Banat (21.800 kmp, 12 raioane, 16 orașe și câteva sute de sate), iar prin Legea nr. 2 din 17 februarie 1968 a redevenit județ, cu o suprafață de 8.697 kmp (cel mai mare din țară), șapte orașe din care două municipii), 75 de comune și 317 sate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata