Prahova: Traseele montane din Masivul Bucegi au fost închise

Traseele montane de abrupt și de creastă din Masivul Bucegi au fost declarate închise, în condițiile în care acestea sunt acoperite cu un strat de zăpadă.

Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat vineri,  că pe munte a nins și a viscolit, iar traseele de abrupt și de creastă au fost declarate închise, ele fiind periculoase pentru turiști întrucât sunt acoperite cu un strat de zăpadă.

Totuși, turiștii pot merge în continuare pe traseele de pe Platoul Bucegi, aflate în apropierea cabanelor și a telecabinei, însă aceștia sunt avertizați de salvatorii montani să poarte echipamente corespunzătoare sezonului rece. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata