Tenis – Elveţia a câştigat Cupa Davis, după ce Roger Federer a adus punctul decisiv

Roger Federer a adus duminică punctul decisiv echipei de tenis a țării sale în finala Cupei Davis, Elveția conducând după 4 partide cu scorul de 3-1, după ce nr. 2 mondial a dispus cu 6-4, 6-2, 6-2, în numai 1h52′, de francezul Richard Gasquet, pe arena din Villeneuve d’Ascq, de lângă Lille, în prezența unui număr record de spectatori – 27.448 spectatori.

Afectat de o persistentă durere de spate încă de la finala Turneului campionilor de la Londra, de săptămâna trecută, Roger Federer a intrat greu în subiect în prima zi a finalei, pierzând la Gael Monfils în 3 seturi, și-a revenit la dublu, alături de Stanislas Wawrinka, pentru ca duminică să etaleze un veritabil recital, cu jocul lui complet, acum bazat și pe un serviciu fără reproș — 84 la sută din mingile jucate cu primul serviciu și, record absolut, 100% la cele de pe serviciul 2. În plus a avut 7 ași, față de numai 3 ai lui Gasquet, care l-a înlocuit în ultimul moment pe Jo-Wilfried Tsonga, care a acuzat o accidentare, ca și la dublu.

Citeste si:  O invenţie pe zi: Oţelul

Prin acest succes, Elveția (de fapt, Roger Federer, nr.2 mondial, și Stanislas Wawrinka, nr. 4 mondial, ceilalți echipieri fiind departe în ierarhiile mondiale, după locul 500) intră pentru prima oară în posesia Salatierei de Argint, iar Roger Federer își completează un palmares cu adevărat inegalabil, punctat de turnee de Mare Șlem, prezențe îndelungate pe primul loc în lume și o medalie olimpică de aur, la dublu, alături de… Wawrinka.

Ultimul meci al finalei, duminică, urmează să opună pe francezul Gael Monfils lui Stanislas Wawrinka, dar rezultatul nu mai poate influența decât statistica.
Rezultatele înregistrate în zilele precedente:

Citeste si:  Tenis: Nr. 2 mondial, chinezoaica Na Li, eliminată în turul 3 la Wimbledon

vineri:
Stanislas Wawrinka — Jo-Wilfried Tsonga 6-1, 3-6, 6-3, 6-1
Gael Monfils — Roger Federer 6-1, 6-4, 6-3

sâmbătă:
Roger Federer/Stanislas Wawrinka — Julien Benneteau/Richard Gasquet 6-3, 7-5, 6-4 (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata