Nevoia de restructurare la TAROM este iminentă, iar rezultatele economico-financiare la 31 decembrie vor fundamenta o poziție a Ministerului Transporturilor, în calitate de proprietar, cu privire la ceea ce trebuie făcut în cazul acestei companii astfel încât ea să funcționeze, a declarat, marți, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, într-o conferință de presă.
Deși a admis că pierderile istorice ale TAROM s-au redus, șeful de la Transporturi a apreciat că în acest moment managementul operatorului aerian „nu este cel mai fericit”, iar „o parte dintre sindicate sunt în contrasens cu o bună evoluție a unei societăți comerciale”.
„La TAROM, cu toate că se diminuează pierderile istorice, va fi nevoie de o analiză — am făcut mai multe analize și cu Consiliul de Administrație și cu conducerea operativă a companiei, am discutat și cu sindicatele — suntem în situația în care la 31 decembrie rezultatele economico-financiare vor fi cele care vor fundamenta o poziție extrem de clară a Ministerului Transporturilor, în calitate de proprietar, în legătură cu această companie.
Cred că nevoia de restructurare în companie este una iminentă, dar fiindcă nu se pot lua măsuri decât în urma unor analize extrem de solide — deși încep să anticipez — aștept rezultatele de la 31 decembrie, după care vom fi în situația să decidem pe ce drum și în ce variantă apucăm cu societatea aceasta, astfel încât ea să existe, să funcționeze și să se dezvolte, nu să o lăsăm să moară. În acest moment, cu siguranță managementul pe care îl avem la TAROM nu este cel mai fericit, iar o parte dintre sindicate sunt în contrasens cu o bună evoluție a unei societăți comerciale. Prefer să măsor de 10 ori și să tai o dată”, a spus Ioan Rus.
În ceea ce privește flota TAROM, șeful de la Transporturi a arătat că a primit materiale cu soluții de la Consiliul de Administrație și de la managementul companiei, însă la sfârșitul anului se vor lua decizii cu privire la înnoirea acesteia sau aplicarea de alte soluții.
„Flota — aici există un material depus de Consiliul de Administrație, un material depus de managementul companiei, cu soluții de aplicat. O să vedem la finele anului care sunt resursele companiei așa cum este ea acum. Și restructurarea și dezvoltarea presupun tot niște costuri și vom găsi soluția cea mai bună. Nu vreau să exprim un punct de vedere acum. Dar vom avea un punct de vedere foarte clar curând”, a precizat Ioan Rus. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)