Klaus Iohannis va demisiona din funcţia de primar pe 2 decembrie

Președintele ales Klaus Iohannis va demisiona din funcția de primar al municipiului Sibiu marți, 2 decembrie, potrivit unei informări a Primăriei.

Klaus Iohannis este primar al municipiului Sibiu din anul 2000.

Atribuțiile primarului au fost preluate de viceprimarul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Astrid Fodor, care este, totodată, considerată unul dintre favoriți în viitoarele alegeri pentru funcția de edil al Sibiului.

Klaus Iohannis a fost ales primar al municipiului Sibiu, la 30 iunie 2000, în al doilea tur de scrutin, din partea FDGR. În 2004 a fost reales cu 88,7% din voturi. La alegerile locale din 2008 a obținut un nou mandat de primar, întrunind 83,2% din opțiuni. De asemenea, a fost reales în funcția de primar al Sibiului la alegerile locale din 10 iunie 2012.

Citeste si:  Klaus Iohannis: Abandonul şcolar reprezintă o realitate pe care autorităţile nu o mai pot ignora

A inițiat numeroase contacte cu investitori străini și cu oficiile Uniunii Europene. Sub angajamentul său, municipiul Sibiu a fost numit Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2007 (împreună cu Luxemburg). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata