Peste 10.000 de oameni sunt aşteptaţi la Mănăstirea Prislop, la 25 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca

Peste 10.000 de oameni sunt așteptați la Mănăstirea Prislop, din județul Hunedoara, pentru a lua parte la slujba de pomenire a părintelui Arsenie Boca ce va avea loc vineri, 28 noiembrie, la 25 de ani de la moartea acestuia.

Pregătirile pentru acest moment au început de joi, peste o sută de jandarmi, polițiști și pompieri urmând să asigure, timp de două zile, măsurile de ordine și siguranță publică necesare pentru un asemenea moment.

‘Măsurile adoptate de jandarmi, alături de polițiști, reprezentanții ISU Hunedoara și cei ai Serviciului Județean de Ambulanță, vor viza asigurarea unui climat de ordine și siguranță pentru toți credincioșii care vor sosi la Mănăstirea Prislop’, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, Andrada Pop.

Conform măsurilor anunțate, pe drumul care duce spre Mănăstirea Prislop vor fi prezente mai multe echipaje ale Poliției Rutiere. Șoferii sunt rugați să respecte indicațiile agenților de circulație și să parcheze autovehiculele în afara părții carosabile, pentru a nu bloca șoseaua îngustă din zonă.

În incinta mănăstirii, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase și vor realiza dispozitive de îndrumare a credincioșilor pe timpul pelerinajului la mormântul părintelui Arsenie Boca.

‘În acest sens, jandarmii recomandă participanților la această manifestare religioasă să respecte precizările organizatorilor și ale forțelor de ordine, să nu încurajeze cerșetoria prin oferirea de bani sau bunuri celor care apelează la mila publicului’, a menționat Andrada Pop.

În cazul în care observă producerea unor fapte antisociale, cetățenii se pot adresa direct jandarmilor și polițiștilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.