Braşov: Tarifele la transportul pe cablu în Poiană rămân neschimbate în acest sezon de iarnă

Tarifele la transportul pe cablu în Poiana Brașov rămân neschimbate pentru sezonul de iarnă 2014-2015, consilierii locali aprobând în ședința de joi un proiect de hotărâre în acest sens.

„Mergem pe menținerea acestor tarife la nivelul anului trecut pentru că, din punctul meu de vedere, putem avea mai multe beneficii cu un număr mare de utilizatori la un preț mic, decât cu un preț mare și cu un număr redus de persoane care folosesc mijloacele de transport pe cablu. Mizăm pe venituri mai mari, pe un volum mai mare de utilizare a infrastructurii de transport pe cablu și a Domeniului schiabil în Poiana Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru după ședința Consiliului Local.

Citeste si:  O invenţie pe zi: Telescaunul

Prețul unei urcări simple cu telecabina este de 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii, iar o urcare și o coborâre costă 35 de lei pentru adulți și 17 lei pentru copii. Abonamentele cele mai vândute, care oferă acces pe toate mijloacele de transport pe cablu au fost în sezonul trecut cele de o zi, în valoare de 140 de lei pentru adulți și 80 de lei pentru copii.

În cazul cartelelor cu puncte,cele mai vândute au fost cele de 240 de puncte, valabile întreg sezonul, prețul fiind de 530 de lei pentru adulți și 290 de lei pentru copii. La fel ca și în sezonul trecut cea mai ieftină cartelă de șase puncte va costa 30 de lei pentru adulți, și 15 lei pentru copii.

Citeste si:  Fotbal: Hagi, Belodedici şi Sabău vor juca într-un meci de binefacere la Iaşi

Abonamentele pentru transportul pe cablu pot fi făcute pe intervale orare, cu urcări valabile într-o singură zi, de la ora 11,00, de la ora 13,00 și de la ora 14,00. De asemenea, pentru schiori vor exista și abonamente valabile de la o zi la șase zile, dar și abonamente valabile pentru 10 zile din sezon sau pe 20 de ore din sezon.

Transportul pe cablu din Poiana Brașov funcționează cu două telecabine Capra Neagră și Kanzel, o telegondolă, două telescaune și patru teleschiuri. Domeniul schiabil cuprinde 24 de km de pârtii modernizate, suprafața schiabilă a stațiunii fiind de 85 de hectare. Pe întreg Domeniul schiabil sunt amplasate instalații de producere a zăpezii artificiale, iar pârtia Bradul are și instalație de nocturnă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata