
O firmă din Franţa închiriază brazi în ghiveci pentru perioada Crăciunului
Practicat deja în Canada, SUA și Elveția, obiceiul de a împodobi casa de Crăciun cu un brad viu plantat într-un ghiveci se răspândește tot mai mult și în Franța datorită unei firme care închiriază coniferele pe perioada sărbătorilor de iarnă, scrie ziarul belgian ‘Le Soir’.
Se evită în acest fel tăierea unui mare număr de copaci, iar Crăciunul poate fi plin de farmec cu un brad ‘adoptat’, cum spune firma pariziană Treezmas, care promovează această practică ecologică.
În 2012, când a fost lansată această firmă, numărul comenzilor a fost de 400, iar pentru 2014 se așteaptă că va ajunge la 1.400. Cifra de afaceri estimată, de 80.000 de euro, este încă insuficientă pentru a face rentabilă mica afacere lansată de patru ingineri, care lucrează în alte părți pentru a se întreține. Ei susțin însă că vor să contribuie în acest fel la schimbarea obiceiurilor de consum și, totodată, să câștige experiență în afaceri.
Situația este diferită în Elveția, unde o firmă similară funcționează din 2009 și a avut o cifră de afaceri de 330.000 de euro în 2013, ceea ce îi permite să apeleze la salariați remunerați. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)