La pas prin Bucureşti: Casa memorială George Călinescu

Casa memorială George Călinescu se află în zona cartierului Floreasca, pe strada George Călinescu, la numărul 53. Proiectul casei îi aparține chiar scriitorului, cel care s-a ocupat și de amenajarea grădinii. În fața casei, se află bustul în granit al criticului, realizat de Onofrei Paciurea.

În camera de birou se află piese de mobilă Biedermeier, pe masa de scris a rămas stiloul deschis, alături de câteva rânduri din ”Cronica optimistului”. Biblioteca din casa memorială George Călinescu este o adevărată enciclopedie, cu numeroase exemplare din literatura universală. Biblioteca cuprinde și ediții rare de carte italiană, germană, franceză alături de opere ale poeților români.

Este expusă și o colecție de autografe primite de George Călinescu. Astfel, Tudor Arghezi semnează pe volumul ”Versuri” (1936) următoarele: ”Domnului George Călinescu, pentru mintea, pentru pana, pentru însuflețirea autorului”. La rândul său, Ion Barbu notează, în data 25 iunie 1930, pe un exemplar din ”Joc secund”: ”Din partea celui capabil chiar de prietenie, o caldă nelumească prețuire”.

Citeste si:  George Călinescu, personalitate marcantă a culturii române

Pe peretele din hol, se află o fotografie care îl reprezintă pe George Călinescu profesor la curs, în amfiteatrul Odobescu. Camera din partea stângă dezvăluie noi tablouri deosebite, o ladă venețiană orientală, un scrin din lemn de palisandru, o lădiță chinezească, un sipet cu încrustații în sidef. Vioara expusă amintește de aplecarea scriitorului și pentru muzică.

George Călinescu, critic și istoric literar, publicist, prozator și poet, traducător și dramaturg, s-a născut la 19 iunie 1899, în București.

Efectuează studii de filologie și paleografie la Facultatea de Litere din București (1919-1923). Între 1928-1935, se dedică activității didactice, ca profesor de filosofie sau limba italiană la licee din Timișoara și București.

Citeste si:  Lucrările de reabilitare a sectorului Maglavit - Bucura, finalizate

Odată cu doctoratul în Litere luat la Universitatea din Iași (1936), cu o lucrare pe tema operei eminesciene, începe cariera sa universitară: conferențiar la catedra de Estetică și Critică Literară din Iași, din 1942 devine profesor titular.

Transferat la București ca șef al Catedrei de Literatura Română Modernă, la Facultatea de Litere (1945), continuă activitatea de editor: conduce periodicele ”Tribuna poporului” (1944), ”Lumea” (1945) și ”Națiunea” (1946). Din 1949, preia conducerea Institutului de Istorie literară și folclor, al cărui director rămâne până la sfârșitul vieții.

A fost ales, în 1946, deputat în primul parlament de după război, mandatul său va fi reînnoit pentru toate legislaturile următoare până la sfârșitul vieții.

Citeste si:  76,10% dintre candidaţii la Evaluarea Naţională au luat medii mai mari sau egale cu 5

Debutul editorial îl reprezintă monografia ”Viața lui Mihai Eminescu” (1932). Opera sa fundamentală este monumentala lucrare ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941).

Romanele ”Cartea nunții” (1933), ”Enigma Otiliei” (1938), ”Bietul Ioanide” (1953) și ”Scrinul negru” (1960) atestă virtuțile unui prozator de excepție, cu vocație de caracterolog, și pun în practică propriile idealuri estetice și idei de critică literară.

A fost membru titular activ al Academiei Române, ales la 29 mai 1948. Pentru întreaga activitate a fost distins cu Premiul de Stat (1964). S-a stins din viață la 12 martie 1965, la București. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: muzeeromania.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata