Retrospectiva economică (săptămâna 1 – 7 decembrie 2014)

Vizita misiunii comune de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) și Comisiei Europene (CE), care se află la București în perioada 2-10 decembrie pentru a discuta cu autoritățile române proiectul legii bugetului pentru anul 2015, negocierile pe marginea nivelului deficitului bugetar pentru anul 2015 și graficul de liberalizare a prețului gazelor naturale sunt câteva din principalele subiecte economice ale săptămânii 1-7 septembrie.

De asemenea, în săptămâna care s-a încheiat a fost lansat în dezbatere publică un pachet de măsuri antievaziune fiscală, care include lansarea unei loterii a bonurilor fiscale şi trecerea de case de marcat cu rolă de hârtie la case de marcat cu jurnal electronic, a fost lansat Pactul pentru fiscalitate, o iniţiativă prin care experţi în fiscalitate, personalităţi ale lumii academice şi reprezentanţi ai mediului de afaceri s-au angajat să găsească împreună cele mai bune soluţii pentru stimularea economiei şi dezvoltarea societăţii româneşti, şi au avut loc proteste ample ale sindicatelor din poliţie, industria alimentară, dar şi ale societăţilor independente de service auto.

Prezentăm în continuare cele mai importante ştiri difuzate în săptămâna care s-a încheiat duminică şi subiectele de urmărit în săptămâna 8 — 14 decembrie 2014.

* Numărul sosirilor şi al înnoptărilor în structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare au înregistrat, în primele zece luni ale anului în curs, creşteri cu 6,5% şi, respectiv, cu 5,4%, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2013, relevă datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în luna octombrie 2014, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, numărul sosirilor şi înnoptărilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat creşteri cu 9,9%, respectiv cu 2,5%.

* Peste 204.000 de români au semnat petiţia de reducere la 5% a TVA la carne şi la preparatele din carne, a anunţat, marţi, Federaţia Naţională Pro Agro, într-o conferinţă de presă. Cei mai mulţi semnatari sunt din zona Bucureşti/Ilfov, urmaţi de arădeni şi braşoveni.

* Reprezentanţii din industria cărnii vor ca experţii organizaţiilor implicate în campania de reducere a TVA la carne şi produse din carne să fie invitaţi la discuţiile cu misiunea Fondului Monetar Internaţional privind bugetul pe 2015 şi să le expună acestora motivele oportunităţii acestei măsuri, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, Alex Jurconi, într-o conferinţă de presă. „Obiectivul nostru este ca scăderea TVA de la 24% la 5% să fie preluată în bugetul anului 2015 cu acţiune imediată, de la 1 ianuarie”, a spus Jurconi.

* Preţurile producţiei industriale din România au scăzut pe total cu 0,4%, în octombrie 2014, comparativ cu luna precedentă, pe piaţa internă şi pe cea externă fiind mai mici cu 0,1% şi, respectiv, 0,9%, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică. Faţă de luna octombrie 2013, preţurile producţiei industriale pe total au rămas la acelaşi nivel, iar pe piaţa internă au crescut cu 0,6% şi pe cea externă au scăzut cu 1,1%.

* Companiile româneşti au înregistrat, în 2013, cele mai bune performanţe la nivel consolidat din ultimii patru ani, dar, cu toate acestea, aproape 60% dintre ele se află în continuare în stare de dificultate netratată, pondere similară cu anul 2012, arată un studiu privind evoluţia mediului de afaceri din România. Mai puţin de 2,3% din totalul companiilor active asigură peste 40% din totalul angajaţilor din ţară, ceea ce subliniază o mare fragilitate la nivel naţional, prin dependenţa de un număr atât de mic de companii cu impact social şi economic.

* Numărul de posturi ocupate în sectorul bugetar a scăzut cu 178 în luna octombrie 2014, faţă de luna anterioară, şi a ajuns la 1.178.782, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice /MFP/. Numărul de bugetari a scăzut cu 221 în administraţia publică centrală, în timp ce numărul posturilor ocupate în administraţia publică locală a crescut cu 43.

* Bulgaria, România şi Suedia au fost singurele state din Uniunea Europeană care au înregistrat în octombrie o creştere a preţurilor producţiei industriale, comparativ cu perioada similară din 2013, în condiţiile în care indicatorul a scăzut cu 1,3% în zona euro şi cu 1,5% în Uniunea Europeană, arată datele publicate, marţi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

* Greva piloţilor de la Lufthansa, desfăşurată în perioada 1 — 2 decembrie, a obligat compania germană să anuleze 1.350 de zboruri, fiind afectaţi peste 150.000 de pasageri, transmite Reuters. În urma eşecului negocierilor cu conducerea companiei referitoare la programele de pensionare anticipată, piloţii, reprezentaţi de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), au încetat activitatea luni, ora 11,00 GMT, până marţi, ora 22,59 GMT, pe zborurile pe distanţe scurte şi medii, precum şi marţi între orele 02,00 — 22,59 GMT, pentru zborurile pe distanţe lungi şi Cargo, se arată într-un comunicat de presă al sindicatului.

* Industria bancară globală a revenit pe profit pentru prima dată de la criza financiară, deşi creditorii europeni încă sunt în urma rivalilor, se arată într-un raport publicat, marţi, de compania de consultanţă Boston Consulting Group (BCG), transmite Reuters. ‘Băncile din America de Nord au revenit pe creştere şi înregistrează profit economic (EP), în timp ce creditorii din Europa dau semne reduse de redresare”, se arată în raportul BCG.

* Scăderea preţului la petrol va stimula avansul economiei mondiale, dar prezintă riscuri pentru statele producătoare, inclusiv Rusia, a afirmat, luni, la Washington, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, acesta fiind primul comentariu al oficialului FMI după declinul de 18% al ţiţeiului înregistrat luna trecută, transmite Bloomberg.

* Înmatriculările de autoturisme noi marca Dacia au crescut cu 18,2% în perioada ianuarie — noiembrie 2014, la 94.366 de unităţi, comparativ cu 79.867 de unităţi în primele 11 luni din 2013, arată datele publicate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), transmite Reuters. Înmatriculările de autoturisme pe piaţa franceză au înregistrat, în intervalul ianuarie — noiembrie 2014, o creştere de 3,8%, la 1.632.534 vehicule, de la 1.615.137 în perioada similară din 2013, a anunţat CCFA.

* Economia Rusiei ar putea intra anul viitor în prima recesiune din ultimii cinci ani, a avertizat, marţi, adjunctul Ministrului Economiei, Alexei Vedev, pe fondul scăderii preţului la petrol şi a sancţiunilor economice impuse Moscovei de statele occidentale, transmite Bloomberg. PIB-ul Rusiei s-ar putea contracta anul viitor cu 0,8%, faţă de estimarea anterioară ce indica un avans de 1,2%, le-a declarat jurnaliştilor Vedev. În acest trimestru, economia rusă se va contracta probabil sau va înregistra un recul, în timp ce în primele trei luni din 2015 se va contracta, a adăugat oficialul.

* Un număr de 250 de români care au încheiat poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor /PAD/ au solicitat constatări ale daunelor, în urma cutremurului cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter produs sâmbătă, 22 noiembrie, în regiunea Vrancea, informează Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale /PAID/, societatea care emite poliţele PAD.

* Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat marţi anunţul şi caietul de sarcini pentru licitaţia privind acordarea celor două multiplexuri de televiziune digitală naţionale nealocate în procedura precedentă, precum şi a 40 de multiplexuri regionale şi 19 locale.

* Ultima variantă a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată de Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ pe website-ul propriu, conţine unele prevederi care aduc atingere drepturilor acţionarilor, susţine Asociaţia Brokerilor, într-un comunicat remis marţi .

* Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Csutak Nagy Laszlo, a preluat de la 1 decembrie atribuţiile preşedintelui ANSVSA, până la numirea unui nou preşedinte, în condiţiile în care din aceeaşi dată a fost eliberat, la cerere, din funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat, Vladimir Mănăstireanu.

* Datele avansate de Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente /ASSAI/, conform cărora peste 80% din dosarele de daune în domeniul asigurărilor de răspundere civilă auto /RCA/ s-ar finaliza cu plăţi mai mici sau cu întârziere, sunt nerealiste, susţine Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/.

* Peste 21.200 de contracte au fost analizate până în prezent în cadrul Programului ‘Casa Verde — sesiunea din 2011’, iar alte aproximativ 2.600 de dosare vor intra în analiză până la sfârşitul acestui an, suma decontată deja către 191 de persoane fizice fiind de 1,145 milioane lei, a anunţat, marţi, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/.

* Aplicaţia Spaţiul Privat Virtual, prin care contribuabilii pot comunica online cu administraţia fiscală, care a funcţionat începând din 15 septembrie ca proiect pilot pentru contribuabilii persoane fizice din Bucureşti şi Ilfov, a fost extinsă pentru încă 17 judeţe.

* Directorul general al grupului petrolier austriac OMV, Gerhard Roiss, a minimalizat, marţi, importanţa anunţului potrivit căruia Rusia a decis să abandoneze proiectul gazoductului South Stream, afirmând că investiţiile ce vor fi făcute în Marea Neagră joacă un rol mult mai important pentru OMV, transmite Reuters.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.