Poliţist din Galaţi, acuzat de trafic de droguri

24

Procurorii DIICOT efectuează miercuri dimineață, 10 decembrie, șapte percheziții domiciliare în județele Brăila și Galați, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări de traficanți de droguri, din care face parte și un agent de poliție de la IPJ Galați.

Procurorii DIICOT — Biroul Teritorial Brăila împreună cu polițiștii din cadrul BCCO Galați și SCCO Brăila efectuează acte de urmărire penală într-o cauză având ca obiect infracțiunile de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Potrivit, unui comunicat al DIICOT, începând cu luna iulie 2014, un agent de poliție de la IPJ Galați și alți trei suspecți au desfășurat activități de procurare, depozitare și vânzare pe raza municipiului Brăila a unor cantități de droguri de risc și de mare risc.

Citeste si:  Gabriel Cotabiţă, internat în stare gravă

Drogurile erau primite prin intermediul Poștei Române de către agentul de poliție și predate celorlalte persoane, care le distribuiau către consumatori.

Miercuri, anchetatorii au prins în flagrant un suspect după ce acesta ridicase un colet conținând droguri.

Procurorii și polițiștii au beneficiat de suportul următoarelor instituții, potrivit competențelor legale: Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române; Serviciul de Informații și Protecție Internă Brăila; Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila-Serviciul Acțiuni Speciale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata