Şeful SIF Banat-Crişana, Dragoş Bîlteanu, arestat preventiv

18

Dragoș Bîlteanu, șeful SIF Banat-Crișana, și omul de afaceri Najib El Lakis, membru în CA de la SIF Banat-Crișana, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile într-un dosar în care sunt acuzați de delapidare, a decis Curtea de Apel București.

În același dosar, judecătorii au respins cererea DIICOT de arestare a altor trei persoane, Stere Gardan, acționar casă de brokeraj, avocatul Nicolae Mergeani, de la SIF Muntenia, și Adrian Victor Prodan, membru în CA de la SIF Muntenia, urmând ca aceștia să fie cercetați de procurori sub control judiciar.

Decizia instanței nu este definitivă.

Procurorii DIICOT au efectuat luni 31 de percheziții domiciliare în județele Ilfov și Arad și în București, acțiunea vizând destructurarea unei grupări infracționale organizate care a avut ca scop obținerea de sume de bani din patrimoniul SIF Banat-Crișana SA și SIF Muntenia SA București prin delapidarea acestora.

Citeste si:  Instituţiile de creditare străine refuză să împrumute unele bănci spaniole

Gruparea este specializată în comiterea infracțiunilor de manipulare a pieței de capital, delapidare și spălare de bani, prejudiciul fiind de peste 62,5 milioane lei.

„În perioada 2012—2014, membrii grupării au constituit un grup infracțional organizat ce a avut ca scop obținerea de sume de bani din patrimoniul SIF Banat-Crișana SA și SIF Muntenia SA București, prin delapidarea acestora (în modalitatea însușirii/ traficării), fonduri ce au fost transferate ulterior prin intermediul mai multor societăți nerezidente (offshore), controlate tot de către membrii grupului în mod direct sau prin persoane interpuse, în vederea reciclării, tocmai pentru a ascunde adevărata natură a provenienței acestora. În acest scop, aceștia au folosit persoane juridice nerezidente, precum și persoane juridice de naționalitate română, la care asociați au fost avocați care au deținut pentru aceștia acțiunile SIF 1, asigurându-le sustragerea de la o eventuală decizie de concertare în condițiile art. 2861 din Legea 297/ 2004, precum și disimularea originii ilicite a sumelor de bani, obținute prin delapidare”, susține DIICOT.

Citeste si:  Dumitru Dragomir, condamnat la 7 ani de închisoare

De asemenea, procurorii au suspiciuni că membrii grupării s-au implicat și în operațiuni de manipularea pieței de capital, prin realizarea mai multor tranzacții în datele de 12, 13 și 16 septembrie 2013 la Bursa de Valori București.

„Mecanismele bursiere au fost grav afectate, întrucât operațiunile au vizat majorarea artificială a prețului acțiunilor SIF Banat-Crișana SA până la un nivel semnificativ mai mare decât cel de pe piața principală, dând astfel semnale false cu privire la cererea și prețul instrumentelor financiare, pentru ca, după operațiunile de pe piața „deal”, prețul acțiunilor în cauză să revină la nivelurile inițiale”, mai declară anchetatorii.

Citeste si:  Pentru ce investiţii mai are bani Cabinetul Boc până la sfârşitul anului

Beneficiarii acestor operațiuni au fost chiar liderii grupării, care și-au consolidat poziția în interiorul SIF Banat-Crișana SA, prin deținerile directe/ indirecte peste limita impusă de prevederile legale, subliniază procurorii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: wall-street.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata