EUR
4,84 RON
(+0.1%)
USD
4,31 RON
(+0.33%)
GBP
5,42 RON
(+0.27%)
CHF
4,48 RON
(+0.52%)
BGN
2,47 RON
(+0.11%)
BYN
1,80 RON
(+0.31%)
CAD
3,19 RON
(+0.42%)
RSD
0,04 RON
(+0.09%)
AUD
2,98 RON
(-0.17%)
JPY
0,04 RON
(+0.65%)
CZK
0,18 RON
(-0.05%)
INR
0,06 RON
(+0.74%)

BMW va trece în 2014 pragul de două milioane de vehicule vândute într-un an

Grupul auto german BMW, care regrupează mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, se pregătește să treacă în acest an pragul de pragul de două milioane de vehicule vândute într-un an după ce în luna noiembrie grupul a înregistrat un nou record de vânzări, transmite Reuters.

BMW, cel mai mare constructor mondial de automobile de lux, a informat miercuri că luna trecută vânzările sale au crescut cu 7,6% până la 188.342 de unități, ceea ce duce numărul total al vehiculelor vândute în primele 11 luni până la 1,902 milioane, în creștere cu 7,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

‘Creșterea vânzărilor înregistrată pe întreg parcursul anului a continuat și în luna noiembrie. În prezent putem fi siguri că ne vom atinge obiectivul de a vinde peste două milioane de vehicule până la finele anului, un nou record pentru BMW Group’, a declarat Ian Robertson, director de vânzări și marketing la BMW.

Cel mai bine vândut model al BMW în primele 11 luni a fost Seria 3 cu 432.064 unități comandate, urmat de Seria 5 cu 340.423 de unități. De asemenea, cererea clienților pentru SUV-urile BMW a continuat să crească în condițiile în care vânzările de X5 au crescut cu 34,7% până la 131.425 de unități.

Chiar dacă 2014 va fi al 10-lea an consecutiv în care BMW va fi cel mai mare constructor mondial de automobile de lux, decalajul care îl separă de rivalii Audi și Mercedes s-a redus. În primele 11 luni ale acestui an, decalajul dintre BMW și Audi s-a redus cu o cincime până la 43.000 de unități, comparativ cu 54.000 de unități în perioada similară a anului trecut, în timp ce decalajul dintre BMW și Mercedes s-a redus cu 17% în acest an până la 147.000 de unități comparativ cu 177.000 de unități în primele 11 luni ale anului trecut.

Mercedes a fost detronat din poziția de cel mai mare constructor mondial de automobile de lux de către BMW în 2005 iar în 2011 a căzut pe locul al treilea după Audi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata