Instanţa confiscă peste 6 milioane de lei din averea fostului director CFR Alexandru Noapteş

18

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv confiscarea sumei de 6,3 milioane de lei (1,4 milioane euro), reprezentând averea nejustificată a fostului director CFR Călători Alexandru Noapteș.

Instanța supremă a respins recursul declarat de Alexandru Noapteș și de membri ai familiei acestuia, Cristina Noapteș și Irina Noapteș, fiind menținută hotărârea Curții de Apel București din 15 mai 2013.

Decizia vine după ce, pe 4 august 2011, Agenția Națională de Integritate (ANI) a cerut instanței confiscarea sumei de 9,8 milioane lei (aproximativ 2,7 milioane euro), reprezentând diferența între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 2005 — 2007 de către Alexandru Noapteș.

Citeste si:  Comisia pentru Muncă a Senatului: Prima zi de şcoală, liberă pentru părinţi

Potrivit ANI, veniturile totale obținute de către Alexandru Noapteș și de soția sa, Manuela Noapteș, în perioada 2005 — 2007, au fost de 816.789 lei (aproximativ 232.385 euro).

Averea deținută de soții Noapteș, pentru care au fost identificate părți de natură nejustificată, este, conform datelor înscrise în evidentele fiscale, de 10.642.768 lei (3.027.986 euro).

În august 2010, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Alexandru Noapteș, împreună cu doi foști colaboratori apropiați — fostul director adjunct la SNTF CFR Călători Nacu Vanghele și fostul director tracțiune la SNTF CFR Călători Nicolae Iosub — pentru o fraudă de 700.000 de euro. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata