Angela Merkel – reţeta şi limitele unui succes

Pentru a opta oară consecutiv, Angela Merkel (re)câştigă conducerea Partidului Conservator CDU. Aflată la conducerea Germaniei de aproape 10 ani, cancelarul german a aplicat până acum o reţetă de succes (pentru Germania), dar îndoielnică pentru restul Europei. Îşi va reconsidera cancelarul german strategia sau îşi va atinge limitele propriului succes?

Dănuţ Dudu

  • „Ne-am săturat să trăim pe credit! Ne gândim la copiii şi la nepoţii noştri!”

Pe 9 decembrie, cancelarul german Angela Merkel a fost realeasă pentru a opta oară (!!!) în fruntea Uniunii Creştin Democrate (CDU), cu un scor apropiat de unanimitate: 96,7% (cu doar 1 procent sub scorul de la precedenta sa realegere de acum doi ani, când a întrunit 97,94% din sufragii).

În istoria Germaniei au mai existat doar două personalităţi care s-au putut „lăuda” cu recorduri similare: Helmut Kohl, care, în 1990, pe fondul euforiei reunificării Germaniei, a obţinut 98,5% din voturi, şi Konrad Adenauer, primul cancelar german de după război, care a întrunit 100% din sufragii de trei ori în trei reprize în 1950.

Citeste si:  Albumul postum al cântăreţei Amy Winehouse, în fruntea vânzărilor din Marea Britanie

Revenind la Merkel, care ocupă fotoliul de cancelar din 2005, scorul obţinut de aceasta se poate explica plecând de la faptul că 67% dintre germani aprobă politica sa, iar 56% dintre compatrioţii săi o susţin în cursa pentru obţinerea celui de al patrulea mandat.

O tendinţă care poate fi explicată ţinând cont de sănătatea economică relativ bună a Germaniei, ce se reflectă într-o creştere economică de 1,2% în 2014 şi o rată a şomajului de 4,9% (faţă de 11% înregistrată în zona euro). Asta explică popularitatea cancelarului german, dar şi hrăneşte imaginea unui şef protector în faţa oricărei furtuni.

Citeste si:  Băncile "vor contribui voluntar" cu 37 miliarde de euro la noul program de asistenţă pentru Grecia

Recordul politic al Angelei Merkel în cadrul alegerilor din cadrul partidului pe care-l reprezintă (şi-l conduce) mai ţine însă şi de modul tranşant în care aceasta, pe parcursul discursului său de 70 de minute susţinut în faţa convenţiei partidului reunit la Cologne, a abordat situaţia reală a Germaniei. Printre declaraţii s-au strecurat unele considerate (atât de presă cât şi de germani) ca fiind remarcabile: „Ne-am săturat să trăim pe credit. Ne gândim la copiii noştri şi la nepoţii noştri”, clama Merkel de la tribuna partidului.

Citeste si:  „Miopia” Angelei Merkel redeschide problema germană în Europa

În acelaşi timp, cancelarul german făcea trimitere la provocările din perioada imediat următoare care stau în faţa poporului german: îmbătrânirea populaţiei, revoluţia informatică, ameliorarea competitivităţii internaţionale (în special prin creşterea investiţiilor în domeniul cercetării şi dezvoltării)… De asemenea, nu a fost neglijată nici problema delicată a crizei ucrainene, una dintre principalele critici la adresa activităţii sale din ultima perioadă.

Acuzelor că Merkel a fost prea dură în relaţia cu preşedintele rus Vladimir Putin, aceasta a ţinut să le răspundă precizând că „ceea ce se întâmpla în Ucraina a pus în discuţie ordinea paşnică europeană. Nu câştigăm nimic dacă nu vom spune lucrurilor clar pe nume”.

Citește și
1 Comentariu
  1. ciitor spune

    Un articol bine facut, mi-a facut placere sa il citesc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata