- Se adânceşte clivajul social între nordul şi sudul europei
Cu o rată a şomajului de aproximativ 5%, Germania Angelei Merkel este o raritate printre statele membre ale Uniunii. Realizând o medie a ratelor şomajului pentru statele din Nordul şi cele din Sudul Europei, se poate constata că actuala rată a şomajului de 10,8% (înregistrată la finele lui 2013 în UE), separă evident din punct de vedere social cele două zone, confirmând eşecul politicilor macroeconomice aplicate până în prezent. Dacă media statelor din sud se ridica la finele lui 2013 la peste 14%, rata şomajului în nord era sub media Uniunii, coborând la 7,28%.
Sursă: Eurostat, Comisia Europeană
În acest tablou, trebuie remarcată evoluţia Germaniei după ce Angela Merkel a preluat, în 2005, funcţia de cancelar. În acel moment, rata şomajului în cele două zone era aproape aceeaşi (9%), în timp ce în Germania aceasta era cu două puncte mai mare: 11,2%!, aproape dublul ratei şomajului înregistrat la nivelul întregii Uniuni. Beneficiind de poziţia de locomotivă economică a UE, Germania a reuşit performanţa ca în perioada crizei să nu înregistreze salturi spectaculoase ale şomajului şi să-şi revină surprinzător de repede, iar de atunci să se plaseze pe curbă descendentă (linia punctată) destul de abruptă.
Aceste discrepanţe i-au făcut pe analişti să considere că, din punct de vedere social, Europa este un eşec. Un eşec cu atât mai grav cu cât rata demografică negativă înregistrată în Germania este un semnal de alarmă menit a nelinişti întreaga Uniune. Cavsi-absenţa sistemelor de protecţie pentru nou născuţi determină femeile germane să rămână în expectativă din acest punct de vedere, ceea ce inevitabil va priva statul german de o forţă de muncă preţioasă.
Chiar dacă pentru moment economia germană beneficiază de imigraţia masivă, aceasta nu poate dura la nesfârşit, ceea ce va afecta pe termen lung creşterea economică. Conform unui raport OCDE din luna mai a acestui an, Germania a ajuns, pentru prima oară, pe locul secund în rândul ţărilor industrializate cele mai populare printre imigranţi. Fluxul migrator cu destinaţia Germania a crescut în 2012 cu o treime faţă de 2011, majoritatea emigranţilor provenind din ţările din centrul, estul şi sudul Europei.
În fapt, ţara percepută ca un corn al abundenţei a găzduit, numai în acest an, 400.000 de emigranţi, devenind şi principala destinaţie pentru solicitanţii de azil politic. În 2014 numărul acestora a crescut cu 57% (faţă de 2013), atingând valoarea de 180.000. Principalele zone din care provin aceştia sunt ţările răvăşite de conflicte armate, cum ar fi Siria, Irak, Afghanistan sau Somalia. Acestora li se adaugă însă şi numeroşi rromi din Balcani. Această creştere explozivă a făcut ca situaţia socială din Germania să devină extrem de tensionată, ţara fiind traversată în ultimele zile de o sumă de manifestaţii anti-imigraţie organizate de formaţiunile politice anti europene.
Discrepanţele dintre Germania, sudul şi nordul Europei nu fac decât să adâncească clivajul dintre venituri, nivel de viaţă şi sărăcie în sânul zonei euro. Chiar dacă indicatorii economici ai ultimilor ani au dat impresia că Germania, Austria şi ţările nordice (talonate îndeaproape de Polonia) au o relativă sănătate economică, ţări ca Grecia, Italia, Irlanda, Portugalia sau Spania suferă de un şomaj în masă, o emigraţie în creştere a absolvenţilor cu studii superioare şi a mâinii de muncă necalificate, ceea ce complică şi mai mult situaţia întregii Uniuni (inclusiv a Germaniei), o realitate reflectată în rata reală de creştere a PIB-ului în interiorul Uniunii.
Iar aici, încă o dată, trebuie remarcată “performanţa” Germaniei, care în 2005 avea o rată de creştere de 0,7% (aproape o treime din cea europeană, de 2,2%) pentru ca, la finele lui 2013, aceasta să fie de 0,4%, de patru ori mai mare decât cea a UE (0,1%). În acest context, trebuie subliniat că zona nordică a Europei are o rată de creştere reală a PIB-ului de 1,26%, în timp ce cea sudică se poate spune că se află în recesiune, cu o rată negativă de -0,21%.
Sursă: Eurostat, Comisia Europeană
Iată doar câteva motive pentru care Angela Merkel, deşi a aplicat până acum o reţetă de succes, trebuie să-şi regândească strategia, incluzând în aceasta şi limitele acestei reţete.
Dănuţ Dudu