La 15 decembrie 2014, un elicopter SMURD s-a prăbușit în lacul Siutghiol din stațiunea Mamaia. Potrivit autorităților locale elicopterul era în misiune și ar fi transportat un pacient la Spitalul Județean Constanța.
La 21 noiembrie 2014, un elicopter militar IAR-330 PUMA ce aparținea Ministerului Apărării Naționale s-a prăbușit în apropierea municipiului Mediaș, între localitățile Stejărișu și Mălâncrav, în nordul județului Sibiu. Opt militari și-au pierdut viața pe loc și alți doi au fost răniți. Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu.
La 29 iulie 2013, un elicopter aparținând omului de afaceri Sorin Țerbea s-a prăbușit în lacul din localitatea Tăureni, județul Mureș, având la bord 6 persoane. Dintre acestea, 5 persoane au decedat iar cea de-a șasea persoană, o femeie, a supraviețuit.
La 7 martie 2013, doi militari și-au pierdut viața pe loc, iar alți trei au fost răniți, după ce elicopterul IAR 330 PUMA SOCAT în care se aflau s-a prăbușit în jurul orei 16.00 în apropierea localității Berești-Bistrița, în timpul executării unui zbor în formație. Elicopterul aparținea Flotilei 95 a Forțelor Aeriene Române.
La 5 iulie 2012, un elicopter tip IAR-316 aparținând Școlii de aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” Boboc, cu patru persoane la bord, s-a prăbușit în zona Joița, comuna Ziduri, din județul Buzău, la 10 kilometri de drumul național 2. Toate cele patru persoane aflate la bord au murit după ce aparatul militar de antrenament s-a prăbușit într-un lan de porumb.
La 26 aprilie 2012, un elicopter civil cu opt persoane la bord, s-a prăbușit în localitatea Ostrov, județul Tulcea. Cinci persoane au murit, iar celelalte trei au fost rănite. Elicopterul era de producție sovietică și efectua un zbor între Republica Moldova și Turcia, iar o echipă de procurori a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat ancheta.
La 4 octombrie 2010, un elicopter tip aero-taxi s-a prăbușit în apropiere de localitatea Maliuc din Delta Dunării. Nici una dintre cele trei persoane aflate la bordul acestuia, printre care și omul de afaceri Emanuel Dobronăuțeanu, nu a fost rănită. Potrivit prim procurorului Ion Scutelnicu ”la decolare, elicopterul s-a ridicat doi metri de la sol, a căzut și a luat foc…”
La 26 iulie 2010, un elicopter israelian de transport tip CH-53, care participa la exercițiul comun aerian româno-israelian Blue Sky 2010, s-a prăbușit în localitatea Fundata, județul Brașov. Potrivit specialiștilor, aparatul s-a izbit frontal de un perete stâncos, probabil din cauza ceții foarte dense. La bordul aparatului de zbor se aflau șase militari israelieni și unul român, iar Ministerul Apărării a anunțat că nu există supraviețuitori. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)