„Anticorupţie”, desemnat cuvântului anului 2014 în China

13

„Lege” și „anticorupție” au fost alese drept caracterul și, respectiv, cuvântul anului 2014 în China, potrivit unui sondaj publicat vineri, 19 decembrie, și citat de Xinhua.

Cele două au fost selectate dintr-un total de peste 7.000 de cuvinte, recomandate de către utilizatorii de internet în ultima lună, potrivit unui sondaj realizat de Centrul Național de Cercetare și Monitorizare a Limbii și de Presa Comercială.

Potrivit Xinhua, este pentru prima dată în istoria de nouă ani de desemnare a caraterului și cuvântului anului în China când publicul poate face recomandări și poate vota. În trecut, decizia finală revenea exclusiv experților.

De asemenea, comitetul de selecție, care a inclus specialiști din mass-media și lingviști, a ales expresiile „lipsă” și „Malaysia Airlines” drept caracterul și cuvântul internațional al anului.

Citeste si:  10 lucruri surprinzătoare despre culori

În 2013, „casă” și „energie pozitivă” au fost desemnate caracterul și, respectiv, cuvânt anului, iar printre câștigătorii din anii precedenți au figurat cuvinte ca „vis”, „smog”sau „tuhao”, un termen peiorativ pentru bogații cu gusturi îndoielnice. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata