Standard & Poor’s a retrogradat Ucraina la „CCC minus” pe fondul creşterii riscului de default

Agenția de evaluare financiară Standard & Poors a coborât vineri, 19 decembrie, ratingul de țară al Ucrainei, la „CCC minus” cu perspectivă negativă, avertizând că nivelul îngrijorător de scăzut al rezervelor valutare ar putea declanșa intrarea în incapacitate de plată în câteva luni, transmite Reuters.

Un calificativul ‘CCC minus’ este cu nouă trepte sub nivelul ‘investment grade’, recomandat pentru investiții, iar perspectiva negativă sugerează că S&P ar putea decide o nouă retrogradare în perioada următoare.

‘Perspectiva negativă reflectă opinia noastră că, fără un sprijin financiar suplimentar, Ucraina ar putea să intre în incapacitate de plată’, avertizează Standard & Poors.

Guvernul de la Kiev a anunțat că ar avea nevoie de ajutoare suplimentare în valoare de 15 miliarde de dolari, pe lângă planul actual de asistență în valoare de 17 miliarde de dolari.

Retrogradarea intervine în condițiile în care Fondul Monetar Internațional a anunțat că a avut săptămâna aceasta discuții productive cu responsabilii ucraineni dar că cele două părți nu au putut ajunge la un acord care să permită vărsarea următoarei tranșe din programul de ajutor în cursul lunii ianuarie 2015.

‘Întârzierea eliberării tranșelor de la FMI, cumulată cu o reducere semnificativă a rezervelor valutare, cresc riscul ca guvernul ucrainean ar putea să nu fie în măsură să-și îndeplinească obligațiile’, susține S&P.

La finele lunii noiembrie, rezervele valutare ale Ucrainei au scăzut până la 9,97 miliarde de dolari, mai puțin de jumătate față de 20,4 miliarde de dolari la finele lui 2013, pe măsură ce autoritățile de la Kiev au cheltuit dolari pentru a susține cursul de schimb al hrivnei și de asemenea pentru a ajuta compania energetică de stat Naftogaz să-și ramburseze datoriile și să achiziționeze gaze naturale din Rusia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.