Depozitele în lei ale populaţiei s-au majorat în noiembrie cu 1%, iar cele în valută cu 0,4%

25

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației s-au majorat în noiembrie cu 1% față de luna precedentă, depășind ușor 83 de miliarde de lei, iar cele în valută cu 0,4%, la 50,3 miliarde de lei, conform datelor centralizate de Banca Națională a României.

Comparativ cu perioada similară din 2013, depozitele în lei ale populației au urcat cu 4,9% (3,6% în termeni reali), iar cele în valută cu 2% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 2,4%).

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au crescut cu 2,5%, în noiembrie față de octombrie, până la 62,3 miliarde de lei. La 30 noiembrie 2014, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 11,7% (10,3% în termeni reali) față de 30 noiembrie 2013.

Depozitele în valută ale rezidenților gospodării ale populației și persoane juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat, comparativ cu luna octombrie, cu 1,3%, până la nivelul de 75,876 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 1%, până la 17,148 miliarde de euro).

Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 2,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 2,8%).

Citeste si:  În curând ne vom putea muta conturile dintr-o bancă în alta

Depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 3,3% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților persoane juridice s-au majorat cu 3,7%).

Per total, depozitele rezidenților clienți neguvernamentali s-au majorat în luna noiembrie 2014 cu 1,5% față de luna octombrie 2014, până la nivelul de 221,281 miliarde de lei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata