Palatul Cultural din Reşiţa, un reper arhitectonic pentru întregul Banat Montan

27

Unul dintre edificiile cu care reșițenii se mândresc este Palatul Cultural, o adevărată bijuterie arhitecturală, dar și un reper arhitectonic, nu doar pentru oraș, ci pentru întregul Banat de Munte.

Palatul Cultural din Reșița este singura clădire cu influențe brâncovenești din Caraș-Severin, edificiul fiind nu doar un monument arhitectonic impresionant, ci și un reper cultural și spiritual pentru reșițeni. Cu ajutorul Consiliului Județean Caraș-Severin, clădirea a beneficiat de ample lucrări de reconstrucție și modernizare, iar în anul 2010 a fost reinaugurată și redată în folosul comunității reșițene. Acum edificiul găzduiește Teatrul de Vest Reșița și este locul unde se desfășoară majoritatea evenimentelor artistice și culturale din municipiu.

Clădirea, construită între anii 1928-1929, a fost proiectată de arhitectul Iosif Victor Vlad, profesor la Politehnica din Timișoara. Construcția a apărut din dorința populației române din Reșița de a da replică la activitatea culturală a germanilor din Reșița Montană sub denumirea de Palat Cultural. Pe plan cultural, în Reșița au apărut în primul rând corurile, apoi estrada, fanfara, opereta și, mai târziu, teatrul, cu echipe de amatori și echipa proprie de actori profesioniști.

Citeste si:  România, destinaţia de litoral cea mai ieftină din zonă; turiştii cheltuie 43,56 de euro pe coşul de vacanţă

În fapt, Palatul Cultural a fost construit de Asociația Urbarială a Plugarilor Români din Reșița Română (înființată în anul 1892), ca loc de manifestare pentru Reuniunea de Cântări, Lectură și Muzică a Plugarilor Români din Reșița Română (înființată în 1894) și care a fost donat pe atunci proaspăt înființatei Asociații Culturale a Plugarilor Români din Reșița Română (în 1932).

Potrivit statutului adoptat, scopul asociației era de „înființarea unei biblioteci, acordarea de burse pentru elevii români și sprijinirea Reuniunii de Cântări, Muzică și Literatură a Plugarilor Români din Reșița Română”. Putea dobândi calitatea de membru al asociației „orice cetățean român cu drept de competență în izlazul urbarial din Reșița Română”.

Construcția a fost ridicată tot într-o perioadă de criză, după planurile arhitectului lugojean Victor Vlad. Arhitectura clădirii, străină acestor locuri, așa-numită neobrâncovenească, nu face altceva decât să marcheze atașamentul localnicilor față de Regatul României, cu care s-a unit Transilvania și Banatul în 1918. Victor Vlad (n.1889, Lugoj; d. 1967, Timișoara) a mai proiectat Catedrala ortodoxă Înălțarea Domnului din Târgu Mureș, Biserica ortodoxă din Mehala, Timișoara, Biserica ortodoxă din Iosefin — Timișoara și diferite biserici, ca cele de la Jimbolia, Cuptoare, Anina și Arad”, declară Nicolae D. Vlădulescu, președintele Centrului Cultural Reșița Română.

Citeste si:  Cazanciuc: Este nevoie de un miliard de euro pentru a investi în noi penitenciare care să acopere deficitul de locuri

În anul 1929, planul clădirii suferă unele modificări, făcute de arhitectul Constantin Purcariu, de asemenea din Lugoj. Sfințirea Palatului Cultural a avut loc în data de 29 iunie 1930, de sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, care sunt, de altfel, și patronii spirituali ai orașului.

La Palatul Cultural s-au ținut, încă de la înființare, spectacole corale, de dans, teatru, vodevil și chiar operetă, dar a fost și loc de întâlnire a vechilor reșițeni la șezători și baluri. În incinta clădirii a funcționat, mai apoi, și un cinematograf.

Asociația Culturală Reșița Română a fost reînființată în anul 2002 (avându-l ca președinte pe dr. Petru Iliasă, decedat 2007) și a revendicat Palatul Cultural, pe care l-a redobândit după trei ani, în februarie 2005.

Actualul președinte al Asociației Culturale Reșița Română este Nicolae Plujar, iar activitatea asociației se concretizează prin ședințe lunare la care participă, pe lângă Consiliul director, și membrii asociației. În urma acestor ședințe lunare se emit decizii privind buna desfășurare a activității asociației, organizându-se spectacole pe tot parcursul anului.

Citeste si:  Emil Boc: Directorii companiilor de stat vor avea salarii identice cu ale secretarilor de stat

Palatul Cultural a fost ridicat din fonduri ale populației române, urbarieni, cu forță de muncă locală. Tehnic vorbind, pentru a răspunde scopului inițial — clădire culturală română — s-a adoptat un stil neoromânesc, cu arcuri în plin centru, o logie pe ax central și goluri de ferestre cu arce de facturi diferite, învelitoare pe șarpantă din lemn cu accente locale date de ruperi de coamă, căderi de cornișe, care sunt marcate și de brâuri ornamentale din ipsoserii.

Două spații dinspre stradă (foste prăvălii) sunt acoperite cu terase circulabile. Structura inițială este de pereți portanți din cărămidă arsă plină, centuri și planșee din beton armat, iar sala este acoperită cu un planșeu de lemn, cu dublură de grinzi transversale și grinzi pe direcția longitudinală între cele principale”, afirmă Nicolae Plujar, președintele Asociației Culturale Reșița Română.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata