CNP: Importurile de gaze naturale vor creşte anul viitor cu 42,9%

18

Importurile de gaze naturale vor crește anul viitor cu 42,9% față de 2014, la 500.000 tone echivalent petrol (tep), după o scădere de 70,3% în acest an, conform Prognozei echilibrului energetic, publicată de Comisia Națională de Prognoză.

Producția internă de gaze naturale utilizabile este estimată la același nivel ca și în 2014 și anume 8,6 milioane tep.

Pentru 2016, CNP estimează o creștere a importurilor de gaze cu 20% și a producției cu 0,6%, la 600.000 tep, respectiv 8,65 milioane tep, iar pentru 2017 o majorare a importurilor cu 16,7%, la 700.000 tep, și a producției cu 1,2%, la 8,75 milioane tep.

Citeste si:  ANRE obligată să plătească despăgubiri de 291 de milioane de lei către GDF Suez; Autoritatea va face recurs

În ceea ce privește țițeiul, CNP estimează o creștere a importurilor cu 2,9% în 2015, după un avans de 32,2% anul acesta, și o scădere a producției cu 1,3%, față de 1,9% în 2014. Astfel, importurile vor ajunge la 7,2 milioane tep, iar producția la 3,9 milioane tep.

În 2016, importurile vor crește cu 3,5%, la 7,45 milioane tep, și producția va scădea cu 0,5%, la 3,88 milioane tep.

În cazul cărbunelui, importurile ar urma să rămână constante, la 500.000 tep, în următorii 3 ani, în timp ce producția va scădea cu 4,7% în 2015 (la 4,1 milioane tep), cu 3,7% în 2016 (la 3,95 milioane tep ) și cu 1,3% în 2017 (la 3,9 milioane tep).

Citeste si:  Vlădescu: Nu luăm în considerare modificarea taxelor şi impozitelor

Producția de energie nucleară va rămâne constantă în următorii trei ani, cea hidroelectrică, eoliană și fotovoltaică va crește cu 2,5% în 2015, 2,4% în 2016 și 1,9% în 2017.

Importurile de produse petroliere vor scădea cu 4,7% în 2015, cu 4,9% în 2016 și cu 2,6% în 2017 (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata