Paşii făcuţi de omenire în 2014 în explorarea spaţiului cosmic (II)

34

Spațiul este „ultima frontieră”, pe care omul o explorează permanent pentru a-și asigura supraviețuirea ca specie, în fața unor pericole imediate care ne amenință planeta, așa cum sunt încălzirea globală, epuizarea resurselor în contextul suprapopulării planetei, dar și a unor amenințări cosmice, precum exploziile de raze gamma, impactul cu asteroizi sau comete și, în ultimă instanță, moartea Soarelui, reactorul nuclear care asigură energia sistemului nostru solar.

Anul 2014 a fost unul bogat în evenimente și descoperiri astronomice atât pentru puterile spațiale consacrate — SUA, Rusia și Europa, dar și pentru noile puteri emergente din domeniul spațial, China, Japonia și India.

APRILIE:

Vast ocean subteran pe un satelit al planetei Saturn

Oamenii de știință au anunțat la începutul lunii aprilie descoperirea unui vast ocean sub suprafața de gheață a unuia dintre sateliții planetei Saturn, Enceladus. Această descoperire a fost făcută de cercetători americani și italieni prin intermediul sondei Cassini, o sondă rezultată în urma unei colaborări între NASA și ESA și care se află de 17 ani în apropierea lui Saturn, studiind această planetă, celebrele sale inele dar și sateliții săi. Acest ocean de apă lichidă — puțin mai mare decât Lake Superior din America de Nord — se află la polul sud al lui Enceladus. Datele obținute de cercetători nu indică o eventuală extindere spre polul nord a acestui ocean, conform coordonatorului acestui studiu, Luciano Iess de la Universitatea Sapienza din Roma. Acest corp de apă are adâncimea medie de 40 de kilometri și se află sub mai mulți kilometri de gheață. Pe Pământ, acest corp de apă s-ar întinde între Polul Sud și Noua Zeelandă.

Roverul Curiosity a ajuns într-o nouă destinație de studiu

Roverul Curiosity, aparținând NASA, a ajuns, la începutul lunii aprilie, într-o nouă zonă de interes la suprafața lui Marte și a început să adune mostre de sol și rocă pentru analiză. Roverul a realizat și o serie de noi fotografii după ce a încheiat (la 2 aprilie) ultimii 30 de metri ce trebuiau parcurși până în vârful unei mic deal, botezat Kimberley. În această zonă se află patru tipuri de roci marțiene, oferindu-i roverului Curiosity foarte multe oportunități de studiu.

NASA a descoperit prima exoplanetă locuibilă de mărimea Terrei

La jumătatea lunii aprilie o echipă internațională de astronomi a anunțat descoperirea primei planete din afara sistemului nostru solar de o dimensiune comparabilă cu cea a Terrei și pe care apa ar putea exista în stare lichidă, fapt care ar face viața posibilă. Ceea ce face ca această descoperire să fie deosebit de interesantă este faptul că această planetă, botezată Kepler-186f, are o dimensiune asemănătoare cu cea a Terrei și se rotește în jurul unei stele pitice, care este mai mică și mai puțin caldă decât Soarele, aflându-se într-o zonă temperată unde apa poate fi lichidă.

Citeste si:  Cum ar fi viaţa în alte părţi ale sistemului solar: Mercur

Din cele aproape 1.800 de exoplanete descoperite în ultimii 20 de ani, circa 20 se rotesc pe o orbită în jurul stelei lor în zona locuibilă sau „zona de aur”. Kepler-186f se află într-un sistem stelar situat la 490 de ani lumină de Soare și care cuprinde cinci planete, toate de o mărime apropiată de cea a Terrei. Dar ea este singura locuibilă, celelalte fiind prea apropiate de steaua lor.

NASA vizează trimiterea unei sonde robotizate pe unul dintre sateliții lui Marte

Amprenta pe care și-o lasă NASA pe planeta Marte este din ce în ce mai pregnantă, Agenția spațială americană anunțând că are în proiect trimiterea în următoarea decadă a unei sonde robotizate spre unul dintre cei doi sateliți minusculi ai Planetei Roșii, Phobos și Deimos. Cercetătorii și inginerii de la NASA Ames Research Center din Moffett Field, California, se gândesc la un concept low-cost de misiune prin care să trimită o sondă robotizată spre unul dintre sateliții Planetei Roșii. Această sondă ar urma să fie construită după tipul sondei Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE), sondă care a costat 280 de milioane de dolari și care se află pe orbita circumselenară din septembrie 2013.

Majoritatea oamenilor de știință sunt de părere că Phobos și Deimos sunt foști asteroizi care au fost capturați de atracția gravitațională exercitată de Marte. Cele două luni sunt non-sferice, având forma unor cartofi. Phobos are în medie doar 22 de kilometri în diametru, iar Deimos doar 12,4 kilometri. Prin comparație, diametrul Lunii este de 3.475 de kilometri. Phobos se află pe o orbită la distanța de 6.000 km de Mate, iar Deimos orbitează Planeta Roșie de la distanța de 20.070 km.

Cea mai rece „stea” descoperită până în prezent se află la 7,2 ani lumină de Soare

O pitică brună, o stea moartă înainte de a-și aprinde cuptorul nuclear, aflată în „vecinătatea” sistemului nostru solar, este cel mai rece obiect cosmic de acest fel descoperit până în prezent, la suprafața sa înregistrându-se temperaturi medii apropiate de cele de la Polul Nord al Pământului, anunța la sfârșitul lunii aprilie o echipă de cercetători de la Centrul pentru Studiul Exoplanetelor din cadrul Universității statului Pennsylvania. Un alt element important al acestei descoperiri este că această stea (denumită WISE J085510.83-071442.5) se află și foarte aproape de Soare, la doar 7,2 ani lumină distanță — „o aruncătură de băț” în termeni astronomici, fiind a patra cea mai apropiată stea de Soare.

Citeste si:  În Australia au fost descoperite fosile ale primilor bureţi

Această pseudo-stea a fost descoperită prin intermediul telescoapelor spațiale Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE) și Spitzer Space Telescope, aparținând NASA. Piticele brune se mai numesc și stele ratate pentru că dispun de majoritatea caracteristicilor necesare unei stele, dar nu au masa suficient de mare pentru a porni reacțiile de fuziune nucleară din nucleul lor. Prin urmare, aceste obiecte cosmice nu produc lumină și seamănă mai degrabă cu niște planete gigantice. Unele dintre aceste pseudo-stele sunt suficient de reci pentru a avea atmosfere asemănătoare planetelor gigantice gazoase.

MAI:

Ganymede, unul dintre sateliții lui Jupiter, ar putea ascunde oceane dispuse în straturi

La începutul lunii mai a fost publicată informația că Ganymede, unul dintre sateliții giganticei planete gazoase Jupiter, ar putea ascunde oceane de apă dispuse în mai multe straturi sub suprafața înghețată, existând chiar și posibilitatea ca în aceste oceane să existe viață microbiană. Sonda Galileo, aparținând NASA, a survolat acest corp cosmic în anii ’90 și a confirmat existența unui ocean subteran, identificând și dovezi ale salinității acestui ocean. Ganymede, care are un diametru de 5.300 km, este cel mai mare satelit natural din sistemul nostru solar, fiind mai mare decât planeta Mercur.

O echipă de cercetători a realizat un model computerizat în funcție de datele cunoscute despre acest satelit, ținând cont și de modul în care sarea mărește densitatea lichidelor în condițiile extreme prezente în subsolul lui Ganymede. Pe lângă acest model computerizat, ei au apelat și la un experiment de laborator privind modul în care evoluează oceanele saline subterane. Steve Vance, astrobiolog NASA de la Jet Propulsion Laboratory din California, susține că pe acest satelit ar putea exista un strat de gheață la suprafață, urmat de un strat de apă în stare lichidă, apoi încă un strat de gheață și încă un strat de apă și un al treilea strat de gheață sub care s-ar afla un ultim strat de apă care ar ajunge până la stratul de rocă care formează crusta acestui satelit. Apa din ultimul strat ar avea cel mai ridicat grad de salinitate, fiind și implicit cea mai densă.

Sistemele solare binare oferă condiții mai bune pentru viață decât sistemele cu o singură stea

Sistemele planetare formate în jurul unei perechi de stele oferă condiții mai bune pentru apariția și dezvoltarea vieții pe planetele și lunile acestor planete decât sistemele solare de tipul celui din care face parte și Pământul, cu o singură stea, conform unui nou studiu realizat la Universitatea Texas din El Paso și publicat în luna mai. Stele binare își atenuează reciproc radiațiile emise și își temperează una alteia vântul solar, oferind astfel un mediu mai potrivit pentru apariția vieții și o zonă de aur mai extinsă în care poate apărea viață. Zona de aur este regiunea aflată la distanța potrivită față de stea/stele pentru ca apa să se mențină în stare lichidă (suficient de cald pentru ca apa să nu înghețe, dar și suficient de răcoare pentru a nu se evapora).

Citeste si:  Guvernul spaniol nu va îngheaţa salariile funcţionarilor

NASA dorește să trimită în 2020 primele semințe de plante pe planeta Marte

Cercetători de la NASA au propus, la jumătatea lunii mai, includerea unui experiment de creștere a unor plante în cadrul următoarei misiuni a unui rover autonom ce va fi trimis spre planeta Marte în 2020, pentru a observa dacă se pot dezvolta plante în condiții de seră, în mediul ostil pentru viață al Planetei Roșii. Acest experiment, denumit Mars Plant Experiment (MPX), ar putea reprezenta punctul de pornire al colonizării și apoi teraformării Planetei Roșii.

„Pentru a construi o bază sustenabilă, pe termen lung, pe Marte, trebuie să ne asigurăm că măcar plantele pot crește în mediul acestei planete”, a declarat coordonatorul științific al experimentului MPX, Heather Smith, de la Centrul de Cercetare Ames al NASA, din Mountain View, California. În cadrul experimentului va fi folosită o cutie „CubeSat” — carcasa unui satelit mic și ieftin — ce va fi fixată la exteriorul roverului. În această cutie se va afla aer de pe Pământ și aproximativ 200 de semințe de Arabidopsis, o plantă mică, cu flori, folosită frecvent în experimente științifice.

NASA publică o simulare a formării unei găuri negre

Două stele neutronice superdense se distrug una pe cealaltă, formând o gaură neagră, într-o simulare realizată pe un supercomputer aparținând NASA. Cele două stele neutronice incluse în simulare sunt rămășițele unor explozii stelare de tip supernovă produse într-un sistem stelar binar. Stele neutronice din simulare au 1,7 mase solare și respectiv 1,4 mase solare. Cele două stele se îndreaptă în spirale una spre cealaltă, se deformează una pe cealaltă și își smulg materia. Cea mai mare o distruge pe cea mai mică, provocând o erupție sub forma unui braț în spirală în jurul stelei mai mari. Conform simulării, la doar 13 milisecunde după ciocnire, steaua neutronică mai masivă a acumulat deja mult prea multă masă pentru a-i susține gravitația și se prăbușește în sine, generând o nouă gaură neagră.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata